Val Butnaru: Avem „ţară”. Ce facem cu ea? Se vor găsi politicieni care vor apăra cu spume la gură „statalitatea”, adică îi

27 Aug 2011 .
(Despre Unire pe înţelesul tuturor românilor)


Problema Basarabiei a existat nu doar pe timpul ocupaţiei ţariste şi sovietice, ea este şi acum şi va fi – de acum încolo – atâta timp cât va exista Basarabia în forma ei actuală de formaţiune statală, pe care unii o cataloghează drept absurdă şi grotescă.


Alţii o văd ca o formaţiune statală încremenită în starea ei netrecătoare de baltă urât mirositoare. Pare că nimeni şi nimic nu mai poate schimba starea de lucruri.


Şi totuşi, poate fi identificată o modalitate simplă şi eficientă de rezolvare definitivă a acestei probleme. Chiar dacă alte subiecte animă interesul publicului în aceste zile, sunt aproape sigur că am ales momentul cel mai potrivit pentru asta, păcat doar că propunerea va fi ignorată de politicienii de pe ambele maluri ale Prutului.


Toţi au dreptate...


Întâmplarea face să scriu aceste rânduri în preajma sărbătoririi celor 20 de ani de independenţă, eveniment organizat cu mult fast la Chişinău. Iată de ce nu am de gând să intru în corul celor care spun lucruri dure despre aşa-zisa independenţă: R. Moldova este mai dependentă de Rusia ca oricând. Au dreptate cei care afirmă asta.


Nu vreau să-i contrazic nici pe cei care se laudă cu succesele obţinute în ultimele două decenii. Şi ei au dreptatea lor. În general, partea comică a lucrurilor e că în R. Moldova toţi au dreptate şi asta în timp ce Basarabia se scufundă tot mai tare în mocirla mizeriei, a corupţiei şi a fărădelegilor; oamenii îşi trăiesc viaţa la limita disperării şi nimeni nu dă nicio garanţie că situaţia ar putea să se schimbe.
 
 

Lipsa de viziuni

Pe de altă parte, cine şi ce garanţii ne-ar putea da? Cine ar mai crede în promisiuni de tot felul?


Ce mari idei de anvergură naţională au animat societatea moldovenească în ultimii 20 de ani? Ce căi importante de ieşire din impas au fost puse pe tapet? Rezumând, am putea spune că au fost lansate în circuitul dezbaterilor publice doar două idei: Unirea cu România şi integrarea europeană.


Din punctul meu de vedere, nici una dintre acestea nu mai are sorţi de izbândă, astfel ele rămânând doar apanajul fariseilor care forţează nota în speranţa unor chilipiruri politice. Pentru a nu perpetua speranţele deşarte, ar trebui să le abandonăm cât mai repede cu putinţă.


Unirea


Posibilitatea Unirii a fost ratată definitiv în 1991, fapt ce a devenit deja obiectul de studiu al istoricilor şi al altor oameni de bibliotecă. Obedienţa lui Iliescu faţă de Rusia şi lipsa de viziune a lui Snegur au făcut imposibil visul de secole al tuturor românilor. Spre deosebire de noi, Germania nu a ţinut cont de hotarele stabilite după cel de-al doilea război ci, pur şi simplu, s-a reunit. Cancelarul Kohl, acest mare bărbat politic al nemţilor, a înţeles misiunea istorică ce i-a revenit şi a spart zidul Berlinului fără să-i pese de ce vor zice prietenii sau neprietenii Germaniei. Noi nu am avut asemenea bărbaţi. Nici nu-i avem până în prezent, din păcate.


Integrarea europeană


Din punct de vedere formal, lozinca integrării europene a R. Moldova este corectă. Încotro să te mai îndrepţi dacă nu spre Occident? În esenţă, avem de a face cu o mare minciună pe care o cunoaşte toată lumea – această integrare nu se va produce nici măcar în următorii 50 de ani. Dacă în două decenii nu am reuşit să construim drumuri, să tragem apeducte în sate, să mărim pensia minimă măcar la nivelul Albaniei, păi de câţi ani am avea nevoie ca să le realizăm pe toate acestea cu forţele proprii?


Cei care afirmă că Istoria poate oferi oricând o şansă sunt fie naivi incurabili, fie mincinoşi pragmatici. Toate şansele oferite de Istorie au fost irosite de politicienii noştri.


Regiunea Sud-Est


Esenţa propunerii pe care vreau să o fac e simplă şi se bazează pe discuţiile (controversate, e adevărat) din România privind regionalizarea ţării. Indiferent de modul în care se vor termina dezbaterile, România va fi împărţită în regiuni, fiindcă aceasta este calea cea mai eficientă de guvernare, dar şi cea mai avantajoasă modalitate de a obţine un progres rapid.


În acest context, politicienii de azi de la Chişinău, dar şi de la Bucureşti, trebuie să ia o decizie simplă – de transformare a R. Moldova în a noua sau a zecea (sau a câta va fi) regiune a României.


Pentru cei care au sărit ca arşi mai abitir ca Voronin: calmaţi-vă, nu se pune problema desfiinţării statului, totul rămâne pe vechi, nimeni nu-şi pierde posturile, nu dispare Guvernul; nici măcar Parlamentul, atâta doar că vom fi integraţi într-o lume cu o normalitate previzibilă şi în curs de ascensiune, de neatins pentru R. Moldova. Dacă se va lua o asemenea decizie, vom fi incluşi, foarte rapid, într-un circuit european de standarde şi valori. Asta se poate întâmpla chiar înaintea Croaţiei.


Ca să fie împăcate mai multe lucruri, ca să fie cruţate orgolii nemăsurate şi ca să fie evitate tot felul de pericole, denumirea oficială a statului poate fi următoarea – Republica Moldova (Regiunea Sud-Est).

 
Avantaje


Devenind o regiune economică a României, R. Moldova va fi nevoită să-şi rebalanseze infrastructura şi finanţele. Totul trebuie să capete un standard unic: calea ferată, autostrăzile, moneda naţională, armata, nivelul de salarizare, legislaţia, pensia minimă etc., etc.


Fondurile pentru rebalansare pot fi atrase din două direcţii: din România şi din UE. Pentru Uniunea Europeană acest proiect ar putea deveni o adevărată provocare, un pariu cu viitorul şi o verificare a unor noi scheme integraţioniste. Banii care se acordă acum pentru proiectele transfrontaliere – dar care, de fapt, sunt pulverizaţi pe tot felul de lucruri fără mare impact – ar putea fi canalizaţi pentru un singur proiect măreţ: Regiunea Sud-Est.


Cei care vor încerca să-i sperie pe moldoveni că se doreşte lichidarea însemnelor statale – a banilor, de exemplu, – ar trebui să ştie că nu vom fi primii pe lumea asta care folosim banii altui stat. Nici de armată în starea ei actuală nu avem nevoie. E suficient să dispunem de Forţe de Intervenţie Rapidă profesioniste ca să dormim liniştiţi.


Pericole: Transnistria


Nicio ţară nu cedează de bună voie teritoriul naţional; asta e valabil şi în cazul Transnistriei. Iată de ce, de-a lungul Prutului se stabileşte un regim riguros de control, iar regiunea transnistreană este declarată teritoriu necontrolat de autorităţile din Chişinău. În aceste împrejurări, procesul de soluţionare a diferendului transnistrean poate dura atâta timp de cât va fi nevoie pentru ca cetăţenii de dincolo de Nistru să înţeleagă avantajele unei vieţi în componenţa R. Moldova.


În acelaşi timp, diplomaţia Regiunii ar trebui să încheie un acord cu Ucraina în care să fie stipulat faptul că, până la soluţionarea definitivă a diferendului, teritoriul transnistrean rămâne parte componentă a R. Moldova şi nimeni nu are dreptul să încalce acest drept al nostru.

Nu de alta, dar îi ştim cum ne-au furat pământurile şi ar fi bine să înţeleagă că, odată şi odată, va trebui pusă problema retrocedării teritoriilor noastre din Sud şi din Nord.


Maghiarii


Vor greşi cei care ne vor învinui de faptul că RSE ar turna apă la moara iredentismului maghiar. Intenţiile liderilor maghiari din România de a-şi crea o Regiune pe principiul etnic se vor spulbera în momentul în care se va încerca să se facă vreo trimitere la exemplul R. Moldova. Şi asta din, cel puţin, două motive:


1. Republica Moldova (Regiunea Sud-Est) nu este un teritoriu creat pe principii etnice, aşa cum o vor maghiarii din România. Dimpotrivă, această regiune va fi cea mai multietnică: pe lângă români, acolo se vor regăsi ruşi, ucraineni, găgăuzi, bulgari etc. Aşadar, dacă maghiarii vor dori să invoce exemplul RSE, primul lucru pe care ar trebui să-l facă este să creeze o regiune polietnică.
 

2. Maghiarii nu pot face trimitere la RSE din simplul motiv că R. Moldova e un stat independent, iar regiunea lor va fi doar o unitate teritorial-administrativă a României. E o razniţă...


În două luntri
 

Se vor găsi politicieni care vor apăra cu spume la gură „statalitatea”, adică îi vor apăra pe ruşi, vor striga fioros, vor face orice numai să nu ne rupem de dominaţia Moscovei. Vor vorbi despre poziţionarea noastră geo-strategică, despre un cap de pod spre lumea estică, că trebuie să fim şi cu unii, şi cu alţii, şi tot felul de rahaturi cu care ne-au umplut capul în ultimii 20 de ani...


E adevărat că moldoveanul se crede tare hâtru şi i se pare că s-a învăţat să sugă ţâţa de la două vaci, dar ar trebui să realizeze, odată şi odată, că ceea ce suge el de la ruşi se numeşte altfel.


Iar toţi cei care ne-au speriat în aceste două decenii că vom pierde piaţa Rusiei, că vom cumpăra gazele la preţ european etc., etc., iată că s-au dovedit a fi, în cel mai bun caz, nişte falşi profeţi. Rusia ne interzice mărfurile atunci când îi abate, iar gazele ni le vinde cum o taie capul.


Doar profeţii mincinoşi s-au îmbogăţit în aceşti 20 de ani şi nu au nici cea mai mică dorinţă să renunţe la cele agoniste. Iată de ce anume ei vor fi primii care se vor uni împotriva ideii de creare a RSE, idee în stare să schimbe rapid şi radical situaţia internă şi să îmbunătăţească nivelul de trai, în primul rând, al omului simplu.


Ce părere aveţi despre această idee? Vă propun să o discutăm.
 
http://www.jurnal.md/ro/news/val-butnaru-avem-tara-ce-facem-cu-ea-209682/