1159

Deputatul rus V. Jirinovski delirează: Moldova şi Ucraina vor adera la o "nouă" Uniune a fostelor republici sovietice.


Republica Moldova şi Ucraina vor adera "inevitabil" la o nouă uniune a republicilor foste sovietice, sub forma unor regiuni federale, a caror limbă oficială va fi limba rusă, a afirmat vicepreşedintele Dumei de Stat de la Moscova, naţionalistul Vladimir Jirinovski, într-un interviu pentru agenţia Novii Region. Premierul rus Vladimir Putin a vorbit recent despre crearea unei "uniuni economice" formate din fostele state sovietice, reprezentând o concurenţă pentru UE. Noua structură ar urma să aiba şi o monedă unică, după modelul euro. 
"Acum avem opt (regiuni). A noua va fi formată anul acesta din regiunea capitalei. A zecea va fi cea belarusă, la care, în perspectivă, vor adera ţările baltice. A unsprezecea - cea ucraineană. A douăsprezecea va fi compusa din regiunea Odesa şi Republica Moldova, a treisprezecea, din Siberia de Sud şi Kazahstan, iar a paisprezecea din Asia Centrală, a cinsprezecea fiind formata din regiunea Mării Caspice şi Azerbaidjan", a afirmat Jirinovski.

În privinţa Uniunii Europene, deputatul rus consideră că este prea târziu pentru ţările care vor să adere, deoarece, în opinia sa, UE se va destrăma: "Ţările din Europa de Est s-ar intoarce cu mare placere în trecut, pentru că nici o ţară din aceasta regiune nu a câştigat în urma aderării la UE, NATO, Spatiul Schengen sau OMC. Nimeni nu a castigat, toţi au pierdut. Au castigat doar trei ţări: Germania, Franţa şi Marea Britanie. Restul au pierdut şi UE se va prăbuşi", a spus el, adăugând că Germania va fi prima care se va retrage din Uniune. Prin urmare, viitorul UE este unul palid, iar toţi cei care tind către aceasta Uniune au întarziat", a încheiat Jirinovski.
Hotnews.ro
0