Jos mainile de pe istoria romanilor!
Motto:
"Astfel astăzi moldovenii, muntenii, valahii transalpini, mysienii, basarabenii si epiroţii se numesc pe sine cu toţii cu un nume cuprinzător nu «valahi» ci «români», iar limbii lor neaoşe îi spun «româna»."
Dimitrie Cantemir, Historia Moldo-Valahica
Din inconştienţă sau din nesimţire, guvernarea a atins nervul rănit al conştiinţei naţionale. Electrizată până peste poate, fibra ultrasensibilă a suflării româneşti din Basarabia curentează déjà scena politică precum un cabblu de înaltă tensiune.
Rănile trecutului
Există valori intangibile. Nu totul se vinde şi să cumpără pe lumea asta. Sunt lucruri care nu se negociază. E posibilă, de exemplu, o dezbatere pe tema modificării prin lege organică a procedurii constituţionale de alegere a preşedintelui. Poţi discuta cui aparţine Arctica. Dacă este nevoie sau nu de o expediţie spaţială pe planeta Marte. Dacă trebuie sau nu atacat Iranul. Dacă are sau nu Putin un copil din flori etc.
Nu se pun la îndoială însă cele Zece Porunci. Şi nici Holocaustul. La fel şi Holodomorul. Din seria acestor tabu-uri face parte şi istoria românilor. Nu vă atingeţi! Lăsaţi-o pace. Aceasta electrocutează mai abitir decât Faraday! Şi nu întâmplător.
Interzisă, răpită, falsificată, caricaturuzată, siluită, schingiuită, istoria românilor poartă încă destule răni sângerânde. Ele nu se cicatrizează. Şi nici nu au cum. Nu se vor închide atâta timp cât nu va triumfa adevărul istoric.
Rănile trecutului dor cumplit ori de câte ori sunt lovite cu voie sau fără voie. Asta cu atât mai mult cu cât comunişii, de la 2001 încoace, le-au zgândărit cu bună ştiinţă. Au scormonit în ele cu o plăcere sadică, provocând o nouă hemoragie.
Arborele neamului
Lucrătura antiromânească nu încetează şi după debarcarea de la putere a PCRM-lui. Se urmăreşte din nou înlocuirea istoriei naţionale cu un erzaţ neostalinist îmbrăcat în hainele confiscate ale independenţei de stat a Republicii Moldova.
"În fond, ideea românitatii românilor în viziunea ei evolutivă ni se prezintă, scrie Adolf Armbruster, ca un arbore gigantic al cărui trunchi îl constituie tradiţia autohtonă a românitatii, conştiinţa poporului român despre românitate". Astăzi, tot felul de escroci, infami, frustraţi sau vechi kaghebişti reactivaţi şi incitaţi din afară atentează la matricea genetică românească în tentativa disperată de a provoca nişte mutaţii menite să desprindă ramurii basarabeni de truchiul neamului.
În aceste imprejurări, încercările de revizuire a sintagmei „istoria românilor" , oricât de corecte politic ar părea motivele, sunt nu numai contraproductive, ci şi extrem de periculoase. E ca şi cum ai recurge la ghilotină pentru a scăpa de migrenă. Ministrul Educaţiei, Mihai Şleahtiţki, rătăcind prin hăţişul propriilor argumente, se căzneşte să ne demonstreze că nu se întâmplă nimic grav. Că nu se schimbă nimic. Că istoria românilor rămâne itactă. Că dispare doar denumirea.
Şi toate acestea, probabil, pentru a nu enerva Kremlinul şi a linişti Tiraspolul. Şi în Occident mai există naivi care consideră că, eliminând termenii „istoria românilor" sau „ limba română", Republica Moldova ar avea şansa să fie în termeni buni cu ruşii şi cu marionetele lor separatiste din regiunea secesionistă. Curată utopie! Moscova nu crede în lacrimi, aţi uitat?!
Teroarea istoriei
Unor politicieni de la noi tranzacţia, pesemne, li se pare profitabilă. Renunţă la o expresie consacrată fără a atinge substanţa. Nu se poate. Nu îndrăzniţi. Jos mâinile de pe istoria românilor! Există concesii imposibile. Nu poţi să salvezi un copac tăindu-i rădăcinile.
„Istoria Neamului Romanesc n-a fost decat o lunga, necontenită, halucinantă hemoragie, scria Mircea Eliade în "Teroarea istoriei si destinul României". Ne-am alcătuit într-un uragan si am crescut în vifor. Popor de frontieră, luptam si muream pentru toţi. Muream, mai ales, plătind miopia si neghiobia altora."
Asta e istoria românilor. Nu semănaţi vânt. Riscaţi mult să culegeţi furtună.
"Astfel astăzi moldovenii, muntenii, valahii transalpini, mysienii, basarabenii si epiroţii se numesc pe sine cu toţii cu un nume cuprinzător nu «valahi» ci «români», iar limbii lor neaoşe îi spun «româna»."
Dimitrie Cantemir, Historia Moldo-Valahica
Din inconştienţă sau din nesimţire, guvernarea a atins nervul rănit al conştiinţei naţionale. Electrizată până peste poate, fibra ultrasensibilă a suflării româneşti din Basarabia curentează déjà scena politică precum un cabblu de înaltă tensiune.
Rănile trecutului
Există valori intangibile. Nu totul se vinde şi să cumpără pe lumea asta. Sunt lucruri care nu se negociază. E posibilă, de exemplu, o dezbatere pe tema modificării prin lege organică a procedurii constituţionale de alegere a preşedintelui. Poţi discuta cui aparţine Arctica. Dacă este nevoie sau nu de o expediţie spaţială pe planeta Marte. Dacă trebuie sau nu atacat Iranul. Dacă are sau nu Putin un copil din flori etc.
Nu se pun la îndoială însă cele Zece Porunci. Şi nici Holocaustul. La fel şi Holodomorul. Din seria acestor tabu-uri face parte şi istoria românilor. Nu vă atingeţi! Lăsaţi-o pace. Aceasta electrocutează mai abitir decât Faraday! Şi nu întâmplător.
Interzisă, răpită, falsificată, caricaturuzată, siluită, schingiuită, istoria românilor poartă încă destule răni sângerânde. Ele nu se cicatrizează. Şi nici nu au cum. Nu se vor închide atâta timp cât nu va triumfa adevărul istoric.
Rănile trecutului dor cumplit ori de câte ori sunt lovite cu voie sau fără voie. Asta cu atât mai mult cu cât comunişii, de la 2001 încoace, le-au zgândărit cu bună ştiinţă. Au scormonit în ele cu o plăcere sadică, provocând o nouă hemoragie.
Arborele neamului
Lucrătura antiromânească nu încetează şi după debarcarea de la putere a PCRM-lui. Se urmăreşte din nou înlocuirea istoriei naţionale cu un erzaţ neostalinist îmbrăcat în hainele confiscate ale independenţei de stat a Republicii Moldova.
"În fond, ideea românitatii românilor în viziunea ei evolutivă ni se prezintă, scrie Adolf Armbruster, ca un arbore gigantic al cărui trunchi îl constituie tradiţia autohtonă a românitatii, conştiinţa poporului român despre românitate". Astăzi, tot felul de escroci, infami, frustraţi sau vechi kaghebişti reactivaţi şi incitaţi din afară atentează la matricea genetică românească în tentativa disperată de a provoca nişte mutaţii menite să desprindă ramurii basarabeni de truchiul neamului.
În aceste imprejurări, încercările de revizuire a sintagmei „istoria românilor" , oricât de corecte politic ar părea motivele, sunt nu numai contraproductive, ci şi extrem de periculoase. E ca şi cum ai recurge la ghilotină pentru a scăpa de migrenă. Ministrul Educaţiei, Mihai Şleahtiţki, rătăcind prin hăţişul propriilor argumente, se căzneşte să ne demonstreze că nu se întâmplă nimic grav. Că nu se schimbă nimic. Că istoria românilor rămâne itactă. Că dispare doar denumirea.
Şi toate acestea, probabil, pentru a nu enerva Kremlinul şi a linişti Tiraspolul. Şi în Occident mai există naivi care consideră că, eliminând termenii „istoria românilor" sau „ limba română", Republica Moldova ar avea şansa să fie în termeni buni cu ruşii şi cu marionetele lor separatiste din regiunea secesionistă. Curată utopie! Moscova nu crede în lacrimi, aţi uitat?!
Teroarea istoriei
Unor politicieni de la noi tranzacţia, pesemne, li se pare profitabilă. Renunţă la o expresie consacrată fără a atinge substanţa. Nu se poate. Nu îndrăzniţi. Jos mâinile de pe istoria românilor! Există concesii imposibile. Nu poţi să salvezi un copac tăindu-i rădăcinile.
„Istoria Neamului Romanesc n-a fost decat o lunga, necontenită, halucinantă hemoragie, scria Mircea Eliade în "Teroarea istoriei si destinul României". Ne-am alcătuit într-un uragan si am crescut în vifor. Popor de frontieră, luptam si muream pentru toţi. Muream, mai ales, plătind miopia si neghiobia altora."
Asta e istoria românilor. Nu semănaţi vânt. Riscaţi mult să culegeţi furtună.