947

Euro şi dolarul, fără fluctuaţii majore

 Piaţa valutară internă înregistrează evoluţii echilibrate şi relativ stabile. După o perioadă de fluctuaţii bruşte ale cursurilor valutare, în această săptămână se observă o tendinţă de stabilitate a acestora. Potrivit experţilor, instabilitatea cursului valutar înregistrată în ultimul ar fi generată de intervenţia redusă a Băncii Naţionale pe piaţa valutară, dar este o instabilitate temporară. Vezi în continuare cursurile valutare oficiale anunţate de Banca Naţională a Moldovei. 

Pentru astăzi, 16 august 2011, cursul oficial leu/euro este stabilit la nivelul de 16,25 MDL/EUR. Astfel, euro e mai scump cu 3,19 bani faţă de ieri. Dolarul american se ieftineşte pe piaţa valutară internă, cu circa 3 bani, cursul oficial constituind astăzi 11,3669 MDL/USD, arată datele BNM.

Pe piaţa valutară internaţională, cursul dolarului american s-a apreciat în raport cu moneda unică europeană, înregistrând ieri, 15 august 2011, nivelul de 1,4309 USD/EUR. Cursul mediu în luna iulie 2011 a fost de 1,4278 USD/EUR, cel mai mic curs din luna trecută fiind înregistrat pe 12 iulie - 1,3975 USD/EUR.

Potrivit prognozelor luate în vedere în contextul Cadrului bugetar pe termen mediu (2012-2014) al RM, cursul de schimb al leului se va încadra în limitele medii anuale 11,93-12 lei/dolar SUA. Potrivit MinFin, cadrul bugetar pe termen mediu va sta la baza propunerilor de modificare a legislaţiei şi elaborării proiectelor componentelor bugetului public naţional.



Sursa: UNIMEDIA

0