516

Chirtoacă și Dodon vor rămâne în umbră

 
Popularitatea politică a celor doi foști contracandidați, a liberalului Dorin Chirtoacă și a comunistului Igor Dodon, va fi în continuare descreștere. Potrivit analistului politic, Anatol Țăranu, cei doi urmează să piardă din influența politică pe care o au la moment, lucru deja atestat în topul celor mai influenți politicieni ai lunii iulie.

Potrivit sursei, Chirtoacă se menține pe locul doi în cadrul acestui clasament datorită reminiscențelor alegerilor locale generale și a succesului obținut în urma acestui scrutin. Țăranu se arată convins că acest trend de ușoară scădere se va accentua în următoarea lună și că primarul va fi mai puțin vizibil pe scena politică, acesta retrăgându-se mai mult în zona managementului economic și social.

De cealaltă parte, situația tensionată din sânul Partidului Comuniștilor și rivalitatea dintre tabăra Tkaciuk-Muntan și Dodon, îl va costa mull pe cel din urmă, consideră Țăranu. Expertul politic consideră că Igor Dodon trebuie să se lanseze în noi proiecte și să se promoveze cât mai mult, astfel încât să se mențină vizibil pe arena politică.

„Dodon este un personaj care își pierde influența și va continua să descrească în topul celor mai influenți politicieni. Sunt aproape sigur că acesta va decădea din primii zece în următoarea perioadă, dacă nu va întreprinde ceva pentru a ieși în evidență”, a conchis sursa citată.

Deocamdată, Dodon ocupă locul 8 în clasament, în scădere cu 3 poziții față de luna precedentă.

UNIMEDIA precizează că astăzi, Centrul de cercetări strategice şi consultanţă politică „Politicon” a prezentat topul celor mai influenţi 50 de politicieni pentru luna iulie 2011. Lider al clasamentului a redevenit premierul Vlad Filat, președinte al PLDM, fiind urmat de liberalul Dorin Chirtoacă și democratul Marian Lupu. În top cinci se mai regăsesc vicepremierul Iurie Leancă și prețedintele PL Mihai Ghimpu.

Sursa: UNIMEDIA

0