1190

Mircea Druc: "Patria pentru mine a însemnat întotdeauna Carpaţi, Nistru, Tisa, Dunăre şi Pont Euxin."

- Cunoaştem presiunile exercitate asupra Dvs., în cele din urmă, decizia Kremlinului, precum aţi declarat chiar Dvs., de a vă demite din funcţia de premier. De ce aţi renunţat în general, la activităţi publice în RM?

Sufleteşte, am fost toată viaţa legat, în aceeaşi măsură, de Chişinău şi de Cernăuţi. Analogia cu Transnistria, în cazul meu, este plauzibilă. În ce sens? Sunt numeroşi intelectuali transnistreni pe care îi respect profund: Eugeniu Doga, Petru Soltan, Vladimir Beşleagă. Enumerarea ar putea continua. Nu mă îndoiesc o clipă că, fiecare în felul său, ţine la plaiul unde a văzut lumina zilei. Nu le putem, însă, reproşa că nu au cetăţenia rmn. Că nu au rămas sau că nu revin la Tiraspol. Aşa, de dragul lui Smirnov, să activeze spre binele „naţiunii” din stânga Nistrului, la îndemnul moldoveanului autentic Tulgara.

Mă iertaţi, dar nu pot jura credinţă unei patrii conjuncturale din şase foste judeţe ale României şi acelea incomplete, ciopârţite de lăcomia Ucrainei.

Cum să accept cetăţenia unui stat mafiot din cinci raioane ale fostei RSSM, pe care până şi opoziţia politică de la Moscova e dispusă să-l lichideze când revine la putere?

Patria pentru mine a însemnat întotdeauna Carpaţi, Nistru, Tisa, Dunăre şi Pont Euxin. Fără cotă parte din aceste cinci valori naturale nu există patrie pentru Mircea Druc. Ba mai mult. Acum, când mi-am văzut realizată suprema doleanţă a tinereţii mele – libertatea de mişcare ca premisă a cunoaşterii şi a împlinirii – Patria, în percepţia mea, tinde să se extindă. De la Atlantic, în Portugalia, până la Marea Neagră, în sudul Basarabiei, de la coasta mediteraneană până în ţările scandinave.

 
Interviul integral la adresa: http://www.jurnal.md/ro/news/exclusiv-interviu-cu-mircea-druc-ex-premier-al-rm-208749/
0