940

De ce nu au fost liberalizate zborurile între R. Moldova şi România ?




28 Iulie 2011.

Guvernul României a propus Republicii Moldova să se renegocieze acordul bilateral privind serviciile aeriene dintre cele două state.  A trecut un an şi jumătate de atunci, iar  Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor (MTID) din RM, nu a dat niciun răspuns.

 
Update Contactat de Timpul, serviciul de presă al MTID  ne-a spus că au avut loc întrevederi între ministrul moldovean, Anatol Şalaru, şi secretarul de stat din Ministerul Transporturilor din România, la acea vreme, Anton Marin, privind serviciile aeriene dintre ţara noastră şi România. 


Reprezentanţilor ministerului au argumentat că acordul nu a fot semnat deoarece procesul de împuternicire a ministrului A. Şalaru ar fi durat prea mult timp. În plus, R. Moldova urmează să adere la spaţiul comun aerian din cadrul UE. 


Precizăm că primele negocieri privind semnarea Acordului de aderare la spaţiul aerian comun cu UE au avut loc ieri, 27 iulie, la Chişinău. Potrivit experţilor, R. Moldova ar putea semna acest acord cel mai devreme în anul 2012.


Dacă R. Moldova ar fi renegociat acordul cu România, liberalizarea spaţiul aerian dintre aceste două ţări ar fi avut loc cu aproape 2 ani mai devreme.


Încă la 1 februarie 2010, Guvernul României s-a adresat către MTID din R. Moldova cu propunerea de a renegocia acordul bilateral privind serviciile aeriene dintre Moldova şi România, în vederea liberalizării clauzelor acestui acord, conform standardelor europene.


Liberalizarea acordului solicitată de Guvernul României prevedea ca să nu se mai aplice restricţiile referitoare la obligaţia convenirii între companiile aeriene desemnate a capacităţii de transport, a orarelor de zbor, frecvenţei zborurilor, zilelor de operare, tipul aeronavelor utilizate, precum şi a tarifelor aplicate.


Actualul acord aerian dintre cele două state datează încă din anul 1993.


Conform surselor TIMPUL, MTID nu a reacţionat în niciun fel la propunerea venită din partea României. Precizăm că ministerului în cauză este condus încă din 2009, de liberalul Anatolie Şalaru (PL).


DOCUMENT: Adresa Guvernul RO catre MTID


http://www.timpul.md/articol/de-de-nu-au-fost-liberalizate-zborurile-intre-r--moldova-si-romania--25686.html
 
0