595

Adevărul: Imperiul din stânga Nistrului „Sheriff” - cea mai mare companie din RM după cifra de afaceri

Foto: sheriff.md
  „Trei din cele zece cele mai mari companii din Republica Moldova sunt din regiunea transnistreană. În fruntea topului este cel mai mare agent economic din ţară - gigantul de la Tiraspol „Sheriff”, se aarată într-o analiză realizată de ziarul Adevărul Moldova.

Cea mai mare după veniturile din vânzări este compania Sheriff, controlată de oameni de afaceri din Tiraspol, care a concentrat în mâinile sale o mare parte din economia regiunii separatiste. „Imperiul" din stânga Nistrului  se ocupă cu de toate: de la fotbal la comerţ cu automobile şi petrol. Sheriff avut anul trecut vânzări de peste 4 miliarde de lei, în creştere cu circa 300 de milioane de lei comparativ cu anul 2009.

În top figurează  alte două întreprinderi din regiunea transnistreană cu capital rusesc. Este vorba de Centrala Electrică Moldovenească (locul 5), proprietate a grupului Inter RAO UES, şi Uzina Metalurgică de la Râbniţa (locul 7), controlată de miliardarul rus Alişer Usmanov. Ultima avea în 2008 vânzări de circa 5 miliarde de lei, dar a coborât sub 1,5 miliarde de lei, ca urmare a crizei.

Economistul Mihai Bologan nu vede nimic surprinzător în faptul că cele trei companii sunt în top 10. „Numărul lor ar fi putut fi şi mai mare, dat fiind potenţialul industrial istoric al regiunii", susţine preşedintele clubului „Ideea".

Pe locul 2 în top se află Moldovagaz, cu o cifră de afaceri de peste 3,8 miliarde de lei. La mare distanţă vine Grupul Gas Natural Fenosa - 3,1 miliarde de lei, Orange Moldova - 2,52 miliarde de lei, CERS Moldovenească şi Moldtelecom, cu 2,46 şi, respectiv, 2,4 miliarde de lei fiecare. Pe locul 8 găsim Tirex-Petrol, singura companie petrolieră din Republica Moldova care-şi publică rapoartele privind cifra de afaceri şi profiturile.

Încheie topul AIR Moldova, cu o cifră de afaceri de 1,075 miliarde de lei. Anul trecut cifra de afaceri cumulată a primelor zece cele mai mari companii din economia Republicii Moldova s-a apropiat de 21 de miliarde de lei.

La capitolul profituri, clasamentul arată altfel. Lider este Orange Moldova, cu peste un miliard de lei profit net, urmat de Moldtelecom - cu 385 de milioane de lei, Gas Natural Fenosa - cu 346,4 de milioane de lei şi Sheriff - circa 315 milioane de lei. 

Potrivit expertului Vlad Bercu, topul celor mai mari zece companii după cifra de afaceri arată clar că economia ţării este dominată de tot soiul de monopoluri. Totodată, Viorel Chivriga, economist la IDIS „Viitorul", susține că cifra de afaceri oficială nu întotdeauna reflectă situația reală, deoarece mai multe întreprinderi moldoveneşti ascund astfel de informații.


Sursa: UNIMEDIA cu referire la adevarul.md

0