520

Reacția Ministerului de Externe: Moldova nu a creat „blocade economice” pentru regiunea transnistreană

Noul regim vamal instituit de Republica Moldova și Ucraina în 2006, nu a avut drept scop crearea aşa-numitei „blocade” asupra regiunii transnistrne, ci urmărea doar ajustarea operaţiunilor de export-import la standardele internaţionale. Comentariul a fost făcut de Ministerul Afacerilor Interne și Integrării Europene al RM în legătură cu declarațiile purtătorului de cuvânt al Federației Ruse, Aleksandr Lucaşevici, privind activitatea economică externă a întreprinderilor din regiunea transnistreană.

Ministerul de Externe menționează, că regimul vamal instituit în 2006 prevede proceduri simplificate de înregistrare a companiilor, mecanism de rambursare a impozitelor percepute, precum şi posibilitatea de a beneficia direct de preferinţele comerciale acordate Republicii Moldova de UE şi CSI.

Potrivit MAIE, în prezent, peste 700 de întreprinderi din regiune s-au înregistrat pe lângă autorităţile moldoveneşti, iar datele statistice confirmă că relaţiile comerciale ale acestora cu partenerii din exterior se dezvoltă fără impedimente din partea autorităţilor naţionale.

„Autorităţile moldoveneşti sunt interesate în îmbunătăţirea continuă a condiţiilor pentru activitatea economică externă, inclusiv a companiilor din regiunea transnistreană”, se spune în declarația Ministerului de Externe al RM.

UNIMEDIA amintește că Aleksandr Lucaşevici a declarat pentru Regnum că, regimul vamal instituit de Republica Moldova și Ucraina la sfârșitul anului 2006 privind normele de control la trecerea peste graniţă a mărfurilor transnistrene a luat o forma grea, de blocaje. http://unimedia.md/?mod=news&id=36920
 
UNIMEDIA.MD
0