424

Echipa lui Godea SE MĂREŞTE

După ce sâmbătă un grup de persoane membri ai PLDM din preturile Chişinău şi suburbii au aderat la Platforma Alternativă Democratică condusă de Mihai Godea, azi un grup de consilieri din Consiliul Raional Cahul au făcut acelaşi lucru. Aceştia susţin că s-au sfătuit în grup şi au decis că ce a mai bună soluţie este să adere la PAD aşa cum aceasta este întradevăr o alternativă pentru Republica Moldova. „Suntem impresionaţi de curajul pe care l-au iniţiat colegii. Oamenii prezenţi în această platformă ne inspiră încredere”, a declarat unul dintre reprezentanti.

Şeful secţei de Cultură din primăria Cahul susţine că lista celor care aderă la PAD din oraşul său este mult mai mare. Ea cuprinde peste 100 persoane. Toţi aceşti oameni doresc o schimbare, reforme şi alte lucruri care nu s-au schimbat cu noua conducere. „Ne-am săturat de jocuri politice, iar PAD este cu adevărat mișcarea pe care am așteptat-o. Oamenii prezenți în această platformă ne inspiră încredere”, a subliniat Gheorghe Mândru.

Portalul de ştiri POINT.md amintește că pe 3 mai 2011, Mihai Godea a părăsit PLDM şi s-a lansat independent în cursa pentru Primăria Capitalei. Acesta a reuşit să acumuleze la 5 iunie 2,840 de voturi (0.82% din sufragii). Acesta nu a exclus că-şi va crea propriul partid și a subliniat că are mulți susţinători în rândul foştilor colegi de partid. Actualmente PAD cuprinde peste 2000 persoane.
 
 
Пресс-служба POINT.MD
0