Ghimpu, ghiontit de Filat ca să tacă // Video
Ghionturi în AIE! Liderul PL, Mihai Ghimpu, a primit astăzi un ghiont de la colegul său de Alianță, liderul PLDM, Vlad Filat.
Incidentul s-a întâmplat în momentul în care liderii Alianței au fost rugați de jurnaliști să comenteze declarația Ministerului rus de Externe, care pune la îndoială rezultatele alegerilor locale generale din 5 iunie.
Deși Vlad Filat a răspuns în mod diplomatic, că Ministerul de Externe al Republicii Moldova o să vină cu o reacție oficială tot astăzi, Mihai Ghimpu a vrut să dezvolte subiectul.
„Dar ce? Ambasada Federației Ruse tot a avut observatori?”, s-a interesat Ghimpu, după care Filat l-a apăsat pe braț, în semn să tacă.
Gestul lui Filat a avut efectul așteptat de liderul PLDM, pentru că Ghimpu a tăcut și s-a retras.
„Instructajul” lui Filat s-a răsfrânt și asupra lui Marian Lupu. În momentul în care liderii AIE au fost întrebați dacă vor face un spot video pentru susținerea lui Dorin Chirtoacă, Marian Lupu s-a oprit locului să răspundă, dar Vlad Filat, trecând pe alături, l-a apucat de braț, după care Lupu l-a urmat, răspunzând din mers jurnaliștilor că „și în video o să apărem, dacă doriți”
http://www.youtube.com/watch?v=qZFRmLk_VUA&feature=player_embedded
http://www.inprofunzime.md/stiri/politic/video-vlad-filat-il-ghionteste-pe-mihai-ghimpu-1.html?