Ce soluţie au găsit dezvoltatorii pentru a-și vinde locuinţele mari și scumpe?
Deşi apartamentele cu suprafeţe mai mari de 100 metri pătraţi se vând foarte greu, dezvoltatorii încearcă să scape de ele, prin reduceri de preţ şi cu propuneri că pot fi replanficate.
„Clienţilor care mizează pe un apartament cu suprafaţa mai mare de 70 de metri, le facem reduceri de 10-15%. Cererea pentru astfel de apartamente a rămas constantă ca şi acum un an”, explică Alexei Ovcinicov, manager vânzări la compania de construcţii Moldconinvest
Potrivit acestuia, preţul pentru cumpărător contează cel mai mult. „Apartamentele cu trei odăi pot fi replanificate în două cu două camere. Preţul mediu la apartamentele cu suprafeţe mari la Moldconinvest este de 700 de euro pe metru pătrat.
Nicolai Osatfeiciuc, şef de filială la Bursa Imobiliară Lara spune că e uşor de replanificat apartamentele cu suprafeţe mari, dar că necesită cheltuieli suplimentare pentru comunicaţii şi perfectarea actelor ce ar putea duce la creşterea costului acestora. „Nu totdeauna replanificarea e una reuşită. Apartamentele cu suprafeţe mari ar putea fi cumpărate într-un raion de prestigiu, dacă e la periferie ele se vind foarte greu sau la un preţ foarte mic” precizează Ostafeiciuc
Costul unui apartament de până la 200 de metri pătraţi costă în medie cât o casă, 150 000 de euro, de aceea cumpărătorii mai degrabă s-ar orienta pentru achiziţionarea celei de a doua.
24h