566

Tricolorul nu a mai fluturat la Corjova

 
Autorităţile separatiste transnistrene au oprit marţi dimineaţă curentul pentru a împiedica ceremonia dedicată încheierii anului şcolar la gimnaziul din satul Corjova, din stânga Nistrului, după ce în ajun administraţia şcolii a fost ameninţată.
 
Incidente similare au avut loc şi la 1 septembrie 2010, în prima zi de şcoală, când miliţia transnistreană a descins pe teritoriul şcolii sub pretextul unei alerte despre plasarea unei mine.
 
Asociaţia „Promo-LEX” îşi exprimă îngrijorarea în legătură cu situaţia din Zona de Securitate, unde continuă violarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. La 31 mai 2011, Gimnaziul din comuna Corjova, r-nul Dubăsari a fost înconjurat de către reprezentanţii structurilor paramilitare din regiunea transnistreană a Republicii Moldova, administraţia instituţiei de învăţământ fiind ameninţată, iar desfăşurarea Careului solemn a fost perturbată prin deconectarea energiei electrice, de asemenea a fost interzisă intonarea imnului şi arborarea tricolorului R. Moldova. Locuitorii comunei Corjova continuă a fi intimidaţi, persecutaţi şi ameninţaţi de către structurile ilegale din regiune, fiind obstrucţionaţi să-şi exercite drepturile lor constituţionale. Astfel, pentru a împiedica deschiderea secţiei de votare precum şi participarea alegătorilor din localitate la alegerile locale, reprezentanţii structurilor ilegale din oraşul Dubăsari efectuează vizite la domiciliul locuitorilor din Corjova pentru a-i forţa să renunţe la procesul electoral.
 
Alegătorii sunt ameninţaţi cu pierderea locurilor de muncă, cu majorarea preţului pentru serviciile comunale sau chiar cu moartea. În condiţiile în care lipsesc orice garanţii pentru securitatea, viaţa şi sănătatea persoanelor în acest spaţiu, locuitorii din Corjova vor renunţa la exercitarea drepturilor lor constituţionale. Toate aceste incidente şi probleme, care de fapt continuă de cca 20 ani, scot în evidenţă ineficienţa formatului de pacificare, instituit în 1992 în baza Acordului moldo-rus din 21 iulie 1992.
 
„Promo-LEX” reaminteşte autorităţilor constituţionale că drepturile locuitorilor din regiunea transnistreană, garantate de Constituţie şi normele dreptului internaţional, nu sunt discutabile sau negociabile şi nu pot servi drept subiecte pentru negociere sau interpretare politică. În legătură cu abuzurile continue din zona de securitate comise de reprezentanţii administraţiei ilegale din regiune,
 
Asociaţia „Promo-LEX” solicită autorităţilor constituţionale să sporească eforturile privind identificarea unor instrumente eficiente de garantare, promovare, respectare, apărare şi reabilitare a drepturilor locuitorilor din regiunea transnistreană a R. Moldova.
 
karadeniz press
0