Larry Watts: Razboiul ascuns dintre Pactul de la Varsovia si Romania
Spre finalul razboiului rece se crease consensul ca regimul din Romania era „un cal troian sovietic”, care isi proclama zgomotos aura de independenta, in timp ce altii – in special, conducerea din Polonia si Ungaria – erau angajate tacut in forme mai substantiale de dizidenta. Aceasta presupusa dependenta secreta, combinata cu asertiuni repetate referitoare la lipsa de importanta strategica a tarii pentru politica sovietica si conflictul est-vest, si-a dovedit succesul in relevarea insignifiantei Romaniei pentru URSS (si pentru vest) in perceptia occidentala din anii ‘80.
Descoperirile din arhive, ulterioare razboiului rece, au scos la iveala o poveste diferita. Opozitia Romaniei la preferintele sovietice s-a dovedit a fi fost mult subestimata si, cu exceptia Primaverii de la Praga, destul de singulara dupa 1956, in timp ce dizidenta altor state membre ale Pactului a fost mult exagerata, daca nu cumva intru-totul fabricata. La consiliile ministrilor de externe ai Pactului, toti ceilalti membri „au fost constant de acord cu analizele si cu propunerile sovietice” pe toata perioada Razboiului Rece, in timp ce Romania a fost exceptia, in permanenta opozitie, care a afectat „aproape toate subiectele de pe agenda”. De asemenea, romanii au fost singulari, printre conducatorii militari ai Pactului, in contestarea dominatiei si controlului sovietic, in timp ce Polonia, Ungaria, Germania de Est, Cehoslovacia si Bulgaria au continuat sa se alinieze „fara rezerve, in spatele sovieticilor”.
Opozitia ne-romaneasca la politica Kremlinului era aproape absenta. „Partenerii apropiati” au actionat deseori ca mandatari ai sovieticilor in atacarea Romaniei pentru dizidenta, in timp ce concurau intre ei pentru a stabili „cea mai speciala relatie” cu Moscova. Ca o regula generala, „dizidenta” raportata de alti membri ai Tratatului si aparenta simpatie pentru pozitia Romaniei erau pre-stabilite cu Moscova pentru a prezenta guvernele loiale sovieticilor drept parteneri mult mai de incredere pentru Occident si pentru a diminua unicitatea opozitiei romanesti. Aceasta se realiza de multe ori prin atribuirea initiativelor Romaniei altora – din nou, mai ales, Poloniei si Ungariei – precum, de exemplu, blocarea aderarii Mongoliei la Pactul de la Varsovia in 1963 si opozitia la diversele planuri de interventie militara ale Moscovei.
Descoperirile din arhive, ulterioare razboiului rece, au scos la iveala o poveste diferita. Opozitia Romaniei la preferintele sovietice s-a dovedit a fi fost mult subestimata si, cu exceptia Primaverii de la Praga, destul de singulara dupa 1956, in timp ce dizidenta altor state membre ale Pactului a fost mult exagerata, daca nu cumva intru-totul fabricata. La consiliile ministrilor de externe ai Pactului, toti ceilalti membri „au fost constant de acord cu analizele si cu propunerile sovietice” pe toata perioada Razboiului Rece, in timp ce Romania a fost exceptia, in permanenta opozitie, care a afectat „aproape toate subiectele de pe agenda”. De asemenea, romanii au fost singulari, printre conducatorii militari ai Pactului, in contestarea dominatiei si controlului sovietic, in timp ce Polonia, Ungaria, Germania de Est, Cehoslovacia si Bulgaria au continuat sa se alinieze „fara rezerve, in spatele sovieticilor”.
Opozitia ne-romaneasca la politica Kremlinului era aproape absenta. „Partenerii apropiati” au actionat deseori ca mandatari ai sovieticilor in atacarea Romaniei pentru dizidenta, in timp ce concurau intre ei pentru a stabili „cea mai speciala relatie” cu Moscova. Ca o regula generala, „dizidenta” raportata de alti membri ai Tratatului si aparenta simpatie pentru pozitia Romaniei erau pre-stabilite cu Moscova pentru a prezenta guvernele loiale sovieticilor drept parteneri mult mai de incredere pentru Occident si pentru a diminua unicitatea opozitiei romanesti. Aceasta se realiza de multe ori prin atribuirea initiativelor Romaniei altora – din nou, mai ales, Poloniei si Ungariei – precum, de exemplu, blocarea aderarii Mongoliei la Pactul de la Varsovia in 1963 si opozitia la diversele planuri de interventie militara ale Moscovei.