„Moldsilva” a încălcat legea
Potrivit serviciului de presa al Procuraturii Generale, la 5 noiembrie 2010, Agenţia „Moldsilva” a transmis din ocolul silvic Slobozia al Întreprinderii de Stat pentru Silvicultură „Silva-Sud” în arendă SRL „Vas Internaţional Plus” terenurile din fondul forestier cu suprafaţa totală de 18,5 ha.
În baza contractului, terenurile, care sunt amplasate în zona de protecţie şi fîşia riverană a rîului Prut, în preajma satului Giurgiuleşti, raionul Cahul, erau destinate pentru gospodărire şi folosire în scop de recreere.
Controlul efectuat recent de Procuratura Generală în comun cu Inspectoratul Ecologic de Stat a arătat însă că, loturile sunt utilizate pentru acordarea serviciilor de descărcare şi depozitare a pietrişului importat din Romînia şi transportat pe căile navigabile interne în Republica Moldova.
Activitatea desfăşurată pe acest teren este una comercial-industrială şi contravine prevederilor contractului de arendă, care stabilesc că arendaşul este obligat să folosească terenul forestier în conformitate cu scopurile stabilite, adică de recreere, precum şi să respecte condiţiile contractului de arendă a terenului forestier.
Pînă la momentul controlului, Agenţia „Moldsilva” nu a întreprins careva măsuri pentru a stopa utilizarea neconformă a terenului.
Acest fapt, în opinia procurorilor, denotă lipsa controlului corespunzător din partea Agenţiei, care fiind autoritatea abilitată cu gestionarea terenurilor din fondul silvic, admite folosirea acestora contrar destinaţiei şi prevederilor legislaţiei în vigoare.
Prin urmare, Procuratura Generală a sesizat Agenţia „Moldsilva” asupra lichidării încălcărilor legislaţiei în domeniul arendei terenurilor din fondul forestier.
Concomitent, Procurorul General a înaintat Curţii de Apel Economică o cerere de chemare în judecată, prin care solicită rezilierea contractului respectiv.
Пресс-служба POINT.MD