432

Lupu îl linişteşte pe Filat: Premierul nu trebuie să aibă temeri

Premierul Vlad Filat nu trebuie să aibă nicio temere referitor la adoptarea pachetului de reforme în justiţie. Legislativul va susţine aceste reforme pentru că ele vin în binele societăţii, a declarat pentru presă preşedintele Parlamentului, Marian Lupu, preşedinte interimar al ţării, transmite Info-Prim Neo.

,,Sunt mai mult ca sigur că aceste temeri ale domnului prim-ministru sunt nefondate, nu are de ce să se teamă. Este o afirmaţie categorică din partea mea, ba mai mult ca atât, vreau să vă zic că acele subiecte, acele reforme pe care le-am elaborat şi le-am adoptat toţi împreună în cadrul şedinţei Parlamentului cu votul unanim al Alianţei, este demonstrarea cea mai elocventă a seriozităţii, a responsabilităţii cu care venim toţi împreună, toate trei părţi constituente ale Alianţei”, a speakerul.

Marian Lupu a afirmat că sunt în pregătiri un şir de acţiuni care au menirea să vină în ajutorul premierului în acest sens. Potrivit lui, la etapa actuală, societatea aşteaptă nu doar expresii de preocupări sau de temeri, dar acţiuni şi reformele propriu-zise. ,,Vreau să vă asigur că în Parlamentul ţării vor cunoaşte susţinere deplină toate aceste reforme bine gândite, sistemice, complexe, nu declarate, dar reale. Aceste iniţiative vor avea deplină susţinere a Legislativului ţării”, a mai spus preşedintele Parlamentului.

Marian Lupu a precizat că nu există motive de temeri, dar este timpul pentru acţiuni. ,,Deci, vreau să zic că vom fi în aşteptarea acestor proiecte să între în Parlament, pentru că la moment nimic nu este prezentat. Ba mai mult ca atât, vom veni cu acţiuni concrete, toţi partenerii din Alianţă, cu acţiuni care să ajute promovarea propriu-zisă a acestor schimbări de legi”, a subliniat Lupu.

Premierul Vlad Filat a lăsat să se înţeleagă într-un interviu pentru Europa Liberă că este gata să demisioneze, dacă Guvernul nu va avea susţinerea politică a Parlamentului, în particular, în promovarea reformei justiţiei.
hotnews.md
0