946

FMI: Moldova să plătească datoriile Transnistriei


12-05-2011.
 
Moldova ar putea să-şi asume datoria externă a Transnistriei. Este una dintre concluziile studiului realizat de experţii FMI şi ai Băncii Mondiale. Deoarece Moldova are o datorie externă relativ mică, asumarea celei acumulate de Transnistria nu ar fi o problemă pentru economia ţării, susţin autorii raportului.
 
În prezent, datoria externă a Moldovei depăşeşte 1 miliard de dolari, iar cea a regiunii transnistrene este de două ori mai mare. În total, din volumul restanţelor acumulate de autorităţile de la Tiraspol prevalează datoriile faţă de Gazprom.
 
Ministrul Economiei, Valeriu Lazăr, a propus realizarea unui studiu privind costurile unei eventuale reintegrări teritoriale a Moldovei. Acesta urmează să conţină o analiză complexă, atât a factorilor de ordin economic şi financiar, cât şi a celor cu caracter social.
 
Misiunea FMI, aflată în Moldova, a susţinut iniţiativa Ministerului Economiei.
 
http://www.publika.md/fmi--moldova-sa-plateasca-datoriile-transnistriei_323841.html
0