522

EXCLUSIV Prietenii Filat și Tănase, în pas de plimbare pe Aleea Clasicilor

Chiar dacă nu mai sunt colegi de partid de mai bine de o lună şi nici la telefon nu au vorbit, în această dimineaţă, premierul Vlad Filat şi proaspătul judecător la Curtea Constituţională, Alexandru Tănase, s-au plimbat prin grădina publică Ştefan cel Mare. Ei spun că au discutat despre prietenia lor de 20 de ani, despre reforma justiţiei, dar şi despre politică, fără a oferi însă multe detalii.

Vlad Filat şi Alexandru Tănase au ieşit la plimbare pe la ora nouă şi jumătate. Discuţia se pare că a fost calmă, iar uneori chiar foarte personală, pentru că şi bodyguarzii au fost rugaţi să stea la distanţă.

"Haideţi să lăsăm cele spuse. Eu cu Domnul Tănase mă cunosc de foarte mult timp, am fost şi rămânem a fi prieteni.  Mai mult am discutat despre noi, despre relaţiile noastre, despre ce s-a mai întâmplat în viaţa noastră şi am schimbat câteva păreri despre situaţia politică din Republica Moldova", a punctat Filat.

Alexandru Tănase a oferit mai multe detalii. "Am discutat şi despre ceea ce urmează să se întâmple mai departe în domeniul reformelor judiciare. După care am discutat despre relaţia pe care am avut-o în partid şi ceea ce urmează să se întâmple mai departe. Au fost 20 de minute de discuţie substanţiale şi sincere care clarifică anumite lucruri şi ne permite nouă să ne continuăm fiecare parcursul lui fără a avea careva nemulţumiri, frustrări sau remuşcări", a explicat Tănase.

Relaţia dintre Vlad Filat şi fostul său adjunct pe linie de partid s-au tensionat după ce Tănase, pe 10 aprilie, s-a retras din PLDM. Ulterior, Tănase a declarat că premierul nu i-a răspuns la telefon de mai bine de o lună.
publika.md
0