Cum funcționează scutul antirachetă în caz de război nuclear
1. De ce se numește scut?
Pentru că gâdilă mai plăcut urechea, mai ales pe-a țărilor gazdă. E mult mai greu de acceptat un “sistem de interceptare a rachetelor nucleare”. În realitate, sistemul funcționează după principiul bateriilor de rachete sol-aer, doar că trebuie să prindă din zbor alte rachete (detalii aici).
2. Pe cine apără?
Teoretic, orice potențială țintă de pe teritoriul NATO. Practic, sistemul este calibrat pentru a proteja eficient cele mai probabile ținte, oricare vor fi ele: Europa în cazul unui atac cu rachete cu rază medie sau SUA, dacă rachetele sunt cu rază lungă. Este plauzibil că și teritoriul României este acoperit, dar nu este 100% sigur.
3. De cine?
De orice atac limitat, care ar putea veni din Orientul Mijlociu sau de te-miri-unde. De asemenea, de eventuale lansări accidentale sau izolate, adesea considerate un risc mai mare decât însuși războiul nuclear.
4. Dar de Rusia?
Aici, discuția se complică. În cazul unui război nuclear total, un astfel de scut nu ar reuși să facă mare lucru în fața miilor de rachete rusești. Totuși, puterea simbolică este mult mai mare decât cea militară. Percepția publică va fi că SUA și NATO au o armă în plus.
Există însă un scenariu în care scutul și-ar putea dovedi utilitatea chiar și în cazul unui război nuclear total. Marile puteri nucleare dețin așa-numita abilitate de-a da “a doua lovitură” (second strike capability). Este vorba de submarine înarmate cu rachete balistice, care să poată lovi inamicul chiar și dacă acesta a lovit primul și a reușit să măture toate lansatoarele terestre. Ideea este de-a-l convinge pe inamic că cea mai bună decizie este să stea în banca lui.
Spre deosebire de rachetele terestre, numărul rachetelor instalate pe submarine este mult mai mic – aproximativ 200, număr care poate fi teoretic gestionat de o rețea puternică de sisteme antirachetă. O astfel de rețea ar nega practic forța de intimidare a Rusiei.
5. România e mai protejată?
Împotriva unui atac nuclear, nu. DImpotrivă, locația radarului devine o țintă în sine. Instalația poate doar să încerce să intercepteze niște rachete care altfel s-ar fi dus în altă parte.
Împotriva unui atac convențional, da. Prezența de echipament militar permanent și vital al Statelor Unite este un semnal clar că România nu este o froniteră tampon ci una puternic apărată.
Pentru că gâdilă mai plăcut urechea, mai ales pe-a țărilor gazdă. E mult mai greu de acceptat un “sistem de interceptare a rachetelor nucleare”. În realitate, sistemul funcționează după principiul bateriilor de rachete sol-aer, doar că trebuie să prindă din zbor alte rachete (detalii aici).
2. Pe cine apără?
Teoretic, orice potențială țintă de pe teritoriul NATO. Practic, sistemul este calibrat pentru a proteja eficient cele mai probabile ținte, oricare vor fi ele: Europa în cazul unui atac cu rachete cu rază medie sau SUA, dacă rachetele sunt cu rază lungă. Este plauzibil că și teritoriul României este acoperit, dar nu este 100% sigur.
3. De cine?
De orice atac limitat, care ar putea veni din Orientul Mijlociu sau de te-miri-unde. De asemenea, de eventuale lansări accidentale sau izolate, adesea considerate un risc mai mare decât însuși războiul nuclear.
4. Dar de Rusia?
Aici, discuția se complică. În cazul unui război nuclear total, un astfel de scut nu ar reuși să facă mare lucru în fața miilor de rachete rusești. Totuși, puterea simbolică este mult mai mare decât cea militară. Percepția publică va fi că SUA și NATO au o armă în plus.
Există însă un scenariu în care scutul și-ar putea dovedi utilitatea chiar și în cazul unui război nuclear total. Marile puteri nucleare dețin așa-numita abilitate de-a da “a doua lovitură” (second strike capability). Este vorba de submarine înarmate cu rachete balistice, care să poată lovi inamicul chiar și dacă acesta a lovit primul și a reușit să măture toate lansatoarele terestre. Ideea este de-a-l convinge pe inamic că cea mai bună decizie este să stea în banca lui.
Spre deosebire de rachetele terestre, numărul rachetelor instalate pe submarine este mult mai mic – aproximativ 200, număr care poate fi teoretic gestionat de o rețea puternică de sisteme antirachetă. O astfel de rețea ar nega practic forța de intimidare a Rusiei.
5. România e mai protejată?
Împotriva unui atac nuclear, nu. DImpotrivă, locația radarului devine o țintă în sine. Instalația poate doar să încerce să intercepteze niște rachete care altfel s-ar fi dus în altă parte.
Împotriva unui atac convențional, da. Prezența de echipament militar permanent și vital al Statelor Unite este un semnal clar că România nu este o froniteră tampon ci una puternic apărată.