858

Momentul adevărului despre 7 aprilie nu va veni NICIODATĂ




Rezoluția Parlamentului European referitoare la situația din Republica Moldova

Parlamentul European cere pedepsirea celor care se fac vinovați de maltratarea persoanelor reținute după evenimentele din 7 aprilie.

http://www.youtube.com/user/Ionmd777#p/u/36/-cJFetiGXn4

 

Valeriu Boboc, un tânăr de 23 de ani, a fost ucis de regimul comunist Voronin
http://www.youtube.com/user/Ionmd777#p/u/58/sRhOqXmU_Ys
 
 
Ion Tabuleac. Încă un tânăr de 22 de ani omorât în batai de regimul comunist Voronin
http://www.youtube.com/user/Ionmd777#p/u/51/0Yal2_4ZLw4
 
 
Eugen Ţapu de 26 de ani ,a treia victimă omorâta de regimul comunist Voronin
http://www.youtube.com/user/Ionmd777#p/u/44/8ETClW-Q6nE


 
Socant!Asa arata victima regimului comunist Voronin.
http://www.youtube.com/user/Ionmd777#p/u/61/WUX45iBesFs


 
Voronin persecuta poporu.
http://www.youtube.com/user/Ionmd777#p/u/66/-Zb8QAMmk8c


 
Regimul comunist Voronin continuă să maltrateze oamenii
http://www.youtube.com/user/Ionmd777#p/u/52/sZPyfFXPb_0
 

Răpit de regimul comunist Voronin
http://www.youtube.com/user/Ionmd777#p/u/57/aHDnIZCx0gE
 

Mărturie şocantă despre ororile regimului comunist Voronin (partea-1)
http://www.youtube.com/user/Ionmd777#p/u/49/rdHjEqy-S30


Mărturie şocantă despre ororile regimului comunist Voronin (partea-2)
http://www.youtube.com/user/Ionmd777#p/u/50/zCZcyKPQwJM


 
Crimele regimului comunist Voronin.Poliţiştii au VIOLAT fetele reţinute.
http://www.youtube.com/watch?v=BdgQJqc3Jg4&feature=channel_video_title


 
Regimul comunist Voronin persecuta tinerii si copii
 http://www.youtube.com/user/Ionmd777#p/u/63/RWC067cr7hg


 
''Democraţia" si "libertatea" regimului comunist Voronin
http://www.youtube.com/user/Ionmd777#p/u/43/Ny9Ez2epkPE

 


08 Mar 2011.
 
Momentul adevărului despre 7 aprilie nu va veni NICIODATĂ.


Cuvântul scris cu majuscule îmi aparține. Restul e un citat dintr-un mare politician moldav. De viță nouă, curajos, cinstit și responsabil. Seamănă leit cu tatăl său, cel mai onest, patriot și corect editorialist din câți existară vreodată între Prut și Nistru.


Și acest politician, împreună cu al său tată, editorialistul, spuneau în vara lui 2009, că ei, dacă ajung la Putere, tot misterul legat de ziua de 7 aprilie nu va mai exista. Pur și simplu se va spulbera peste noapte, iar cei responsabili vor înfunda pușcăriile, polițiștii care au omorât tineri vor fi condamnați pe viață, judecătorii care și-au bătut joc de justiție vor fi destituiți, iar în MAI va fi o revoluție totală. Voronin va ajunge la pușcărie imediat după ce se instituie noul guvern, iar acolo îi vor ține companie Tkaciuk, Roșca, Papuc, Stepaniuc, Grecianîi și mulți alții.


Politicianul, toată luna iulie a anului 2009 umbla prin Moldova și distribuia CD-uri în stânga și dreapta. Pe ele era imprimat ADEVĂRUL despre ce s-a întâmplat la 7 aprilie. În cele două filme de pe CD, cu ADEVĂRUL, erau filme în care ni se spunea că în noaptea zile de 7 aprilie au fost OMORÂȚI CEL PUȚIN 4 TINERI: Valeriu Boboc, Ion Țîbuleac, Eugen Țapu și Maxim Caniscev. Domnul politician Alexandru Tănase împărțea la toată lumea CD-uri și le spunea că acolo ei vor vedea ce s-a întâmplat cu ADEVĂRAT în ziua de 7 aprilie 2009.


”Vreți ADEVĂRUL, oameni buni?! Atunci adunați-vă familiile, prietenii, vecinii, și priviți filmele de pe acest disc, pentru că pe el veți vedea ce s-a întâmplat în ziua de 7 aprilie 2009. Moldova are nevoie de dreptate, iar dreptate o vom face noi, Partidul Liberal Democrat din Moldova, dacă ne veți acorda votul de încredere!” Cu aceste cuvinte se adresa poporului politicianul Alexandru Tănase, cel care cunoștea adevărul în luna iulie 2009 și-l împărtășea în toată Moldova.


În același timp, celebrul și apreciatul editorialist, nu contenea să-și folosească penița cu o iscusință pur și simplu măiastră, prin care lumina poporul și-i promitea că dacă-i vor vota fiul, atunci toată șleahta comunistă drept la pușcărie va nimeri, pentru toate nenorocirile pe care le-au făcut în toți cei 8 ani de guvernare, dar mai ales, pentru ODIOASELE crime din luna aprilie a anului 2009.


Tot în acea perioadă, sute sau chiar mii de tineri, care avuseră de suferit de pe urma evenimentelor din aprilie, își luară și ei laptopurile și începură să colinde toată Moldova. Însuflețiți de celebrul editorialist, tată de politician, dar și de celebrul politician, fiu de editorialist, acei tineri, care urau din sufletul comunismul, și-au scos toți banii de prin pușculițe, colindând sincer Moldova în lung și-n lat, propagând și ei ADEVĂRUL.


Și aceste lucruri n-au rămas fără urmări. La 29 iulie, moldovenii, mai uniți ca niciodată, au ieșit la urnele de vot și-au biruit comunismul. Celebrul politician a devenit Ministru al Justiției, funcție la care râvnea de mult și care-i permitea să bage pe toată lumea la pușcărie și să scoată adevărul la iveală. Tatăl celebrului politician, îmbătat și el, dar de data asta de bucurie, nu de altceva, își folosea în continuare cu iscusință penița, promițând că el, maestrul editorialiștilor și editorialistul maeștrilor, va intra în opoziție față de noua alianță constituită și că va tăia în carne vie dacă cineva își va permite să se joace cu idealurile tinerilor care au luptat pentru libertate la 7 aprilie.


Ei și zilele treceau, lunile treceau, treceau chiar și anii, iar adevărul mult-așteptat întârzia să vină. Voronin în continuare se amuza cu reporterițele. Roșca, mai zglobiu ca niciodată, candida în continuare la alegeri, chiar dacă fără succes. Papuc stătea doar prin Insulele Baleare pentru a-și odihni bătrânele și obositele ciolane, iar cei 4 morți în noaptea zilei de 7 aprilie deveniră doar unul, Valeriu Boboc. Nimeni n-a mai vorbit de ceilalți 3, pentru că toată lumea a uitat de ei.


Și-așa am ajuns noi în ziua de 7 martie a anului 2011. Cu exact doi ani fără o lună după acea zi de 7 aprilie 2009 și la mai bine de un an și jumătate în care celebrul politician, Alexandru Tănase, a stat în caldul fotoliul de la Ministerul Justiției. În această perioadă nu doar că nu am aflat cine e vinovat de ce s-a întâmplat la 7 aprilie, ba chiar nu avem nici măcar un condamnat pentru cei 4 morți și alte sute tineri bătuți până la moarte, în luna aprilie 2009. În toată această perioadă, maestrul editorialiștilor și editorialistul maeștrilor nu doar că nu a trecut în opoziție față de AIE, ci măcar nu l-a întrebat niciodată pe celebrul său fiu de ce nu aduce lumii adevărul. De ce nimeni nu este condamnat, chiar dacă sunt probe cu duiumul?


Și în frumoasa zi de 7 martie 2011, acest Tănase, acest impertinent și potlogar (cuvinte foooarte lejere), iese în fața camerelor de luat vederi și-și bate joc de mine, de fratele meu, de tatăl meu, de prietenii mei, de colegii mei, spunându-mi că ADEVĂRUL despre 7 aprilie nu va fi aflat niciodată.


Păi nu ești dumneata, domnule Ministru, cel mai impertinent dintre impertinenți și cel mai potlogar dintre potlogari? Chiar n-ai pic de rușine în tine? Cum dracu să strigi tu în 2009, peste tot, în toată Moldova, că dacă ajungi la Putere aduci ADEVĂRUL. Să fii votat pentru asta, iar la doi ani să-ți bagi ceva în sufletele tuturor celor care te-au votat și să le zici că ce le-ai promis cu atâta ardoare nu se va produce niciodată?


Eu văd aici o singură soluție: demisia!, dacă mai ai măcar un pic de onoare. Iar dacă mai are un pic de onoare, presa de la noi (nu mă refer la editorialiștii măieștri), ar trebui să-i ceară demisia imediată! Pentru că așa ar face o presă adevărată, nu una de pisici leșinate și de editorialiști măieștri.


În final, aruncați o privire pe acest material video. E o mică parte din filmele pe care politicianul Alexandru Tănase le distribuia în iulie 2009. Numărați, vă rog, de câte ori s-a repetat cuvântul ADEVĂR în acest film. Înmulțiți cu o sută și veți avea rezultatul exact, de câte ori îl repeta actualul Ministru al Justiției, Alexandru Tănase, într-o zi din luna iulie 2009.
 
http://www.jurnal.md/ro/news/video-povestea-celui-mai-impertinent-politician-201961/

0