711

Gazoductul Ungheni-Iaşi, proiect de milioane de euro

 
  În vederea asigurării unei surse alternative de livrare a gazelor naturale în RM, ministrul Economiei Valeriu Lazăr a discutat ieri, 24 februarie 2011, cu reprezentanţii Băncii Europene de Reconostrucţie şi Dezvoltare posibilitatea cofinanţării proiectului. Costul estimativ al acestuia se ridică la 19-20 de milioane de euro, informează Ministerul Economiei.

Potrivit sursei citate, o parte din fondurile necesaare, în sumă de 7 milioane euro urmează a fi alocate de către Comisia Europeană prin intermediul Programului Operaţional Comun România-Ucraina-Republica Moldova. Din această sumă 3 milioane euro vor fi alocate pentru Republica Moldova, iar celelalte 4 milioane euro - pentru România. Suplimentar, RM va avea nevoie de investiţii în mărime de 6 – 7 milioane euro.

Ministerul Economiei informează că, în prezent, studiul de fezabilitate al obiectului este în curs de elaborare. Un grup de lucru mixt a selectat traseul estimativ al gazoductului cu lungimea totală de 40 km, dintre care 31 km pe teritoriul României şi 9 km pe teritoriul Republicii Moldova. 

Părţile au examinat şi posibilitatea implicării experţilor BERD în dezvoltarea cadrului normativ în domeniul Parteneriatului Public-Privat, în special în contextul proiectelor desfăşurate de ÎS Aeroportul Internaţional Chişinău, cu sprijinul financiar al Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare.
0