916

Romania ocupa locul 1 in UE la numarul de case fara toalete sau dusuri - Eurostat

Conditiile de locuit in tarile membre UE difera considerabil in randul acestora, arata un raport Eurostat pe anul 2009, publicat miercuri. Potrivit acestuia, Romania se afla pe primul loc in randul statelor europene la numarul de locuinte in care nu exista o toaleta sau un dus.

Astfel, 43% dintre locuintele romanesti nu au toalete, spre deosebire de alte 15 state unde proportia acestora este de sub 1%. Pe locul al doilea se afla Bulgaria - 26% dintre case, urmata de Lituania si Letonia - 17%.

De asemenea, in 41% dintre casele romanesti nu exista dusuri, desi in 17 alte state numarul acestora reprezinta 1% dintre locuinte. Romania este urmata de Letonia, cu 18%, si de Lituania si Bulgaria, 16%.

Potrivit Eurostat, unul din sase persoane in UE traieste intr-o locuinta cu probleme de dotari sanitare sau umezeala.

Totodata, procentul celor care locuiesc intr-o casa supraaglomerata difera in randul statelor membre. Peste jumatate din populatia din Romania si Ungaria - 55% - locuieste in case supraaglomerate, fata de 1% in Cipru sau 2% in Olanda.
 
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-8331914-romania-ocupa-locul-1-europa-numarul-case-fara-toalete-sau-dusuri-eurostat.htm
0