736

Barul „Zdob şi Zdub” în centrul istoric al Bucureştiului

Băieţii de la „Zdob şi Zdub” se lansează în afaceri. Artiştii intenţionează să deschidă un bar în centrul istoric al Bucureştiului ce va purta numele formaţiei, informează ARENA.
 
Invitat la emisiunea „Happy Hour” de la ProTV, solistul trupei, Roman Iagupov, a anunţat că localul va fi un loc unde se vor întâlni nu doar fanii trupei, dar şi cei care vor dori să asculte muzică de calitate ori să-şi cumpere haine trendy.

„Aici veţi putea procura haine, brăţări, batiste şi multe alte accesorii marca „Zdob şi Zdub”. De asemenea, în barul nostru vom aduce şi o tobă foarte veche cu care am participat la Eurovision”, a spus Iagupov.

Reamintim că în anul 2005 formaţia „Zdob şi Zdub” a ocupat locul şase la concursul internaţional de muzică Eurovision - cel mai bun loc pe care l-a obţinut Republica Moldova până acum.

0