Extras din dosarul "Noua Ialta, bomba anului"
Trei fosti ministri de externe, despre politica Romaniei in EST:
1) Teodor Meleşcanu: Prioritatea României este Răsăritul
„Problema fundamentală pentru România este că acum avem nevoie de o nouă politică în Est. Şi faţă de Rusia, şi faţă de Ucraina, şi faţă de Republica Moldova, ca şi faţă de ţările din Caucaz. În primul rând pentru că statutul nostru, ca ţară europeană, este acum foarte clar definit: suntem membri ai comunităţii europene şi euroatlantice. (...) România nu are ce plusvaloare să adauge la UE şi NATO decât în măsura în care devine cu adevărat o interfaţă între aceste structuri şi spaţiul de la Răsărit. Apoi, în condiţiile în care serviciul nostru extern este unul clasic, în care avem relaţii cu toate ţările, priorităţi faţă de toate ţările, ne ocupăm şi de probleme politice şi de probleme economice şi de diplomaţie culturală este evident că – de vreme ce avem resurse limitate, şi e de presupus că ele nu vor creşte exponenţial nici în perioada următoare - trebuie să-ţi alegi nişte priorităţi. Eu consider că prima prioritate este politica în Răsărit. Ceea ce înseamnă mult mai mult decât retorică: structura ambasadelor noastre, încadrarea lor, ierarhizarea ca importanţă trebuie să se mute pe această zonă.
„Faţă de Republica Moldova, România trebuie să-şi planifice oficial poziţia, la cel mai înalt nivel, şi la toate celelalte. România trebuie să declare foarte clar că singurul obiectiv pe care-l avem este sprijinirea integrării europene şi euroatlantice a Moldovei, pentru că în acest fel se realizează şi obiectivele naţionale: libertatea de circulaţie a oamenilor, a bunurilor, a capitalurilor. Moldovenii pot vota aici şi românii care stau în Moldova pot vota la alegerile locale, aşa e în Uniunea Europeană. (...) Apoi, trebuie să stabilim foarte clar că relaţiile noastre cu Republica Moldova nu sunt cu un guvern sau altul, cu un preşedinte sau altul. Sunt relaţii cu cetăţenii şi vom face, indiferent de cum se mişcă lucrurile, tot ce ne stă în putere pentru ca viaţa acestor cetăţeni să fie mai bună.
„Noi importăm energie din Federaţia Rusă de un miliard şi 250 de milioane de euro. Şi exportăm în Federaţia Rusă bunuri în valoare de aproximativ 200 de milioane. Este evident că România, cel puţin pe acest segment energetic, trebuie să aibă o relaţie foarte bine structurată şi, dacă se poate, reciproc avantajoasă. Nu putem să continuăm să dăm mesaje că pe noi ne interesează numai Nabucco, şi după aia ne interesează South Stream. Asemenea lucruri distrug de fapt orice proiect care ar putea să fie avut în vedere. Deci, pe un segment energetic, trebuie să avem o strategie foarte clară şi să ne-o ducem la îndeplinire prin parteneriat public-privat.
„Referitor la Ucraina, aş sta în expectativă. Nu sunt foarte clare lucrurile cu ce se întâmplă acolo. La începutul anului viitor o să aibă loc o evaluare a acordurilor privind preţul gazului. Moscova a susţinut că din preţul care-l fixează ei vor avea o reducere de 30%. Nu din cel anterior. Deci s-ar putea să fie şi aici probleme, dar, fără nicio îndoială, relaţia cu Ucraina mi se pare că trebuie să reprezinte o prioritate absolută - dar aşteptând puţin să vedem şi cum se mişcă Ucraina. Sunt semnale, pe relaţiile economice, pe circulaţia oamenilor, de deschidere.
„Şi, în fine, cred că trebuie să avem şi o politică foarte clară în ceea ce priveşte politica faţă de românii din străinătate. Trebuie să avem aici o poziţie clară pe care să o urmăm în relaţiile cu diaspora - caz în care Republica Moldova este un exemplu extrem de semnificativ.
2) Adrian Cioroianu: Rusia nu vrea o altă relaţie cu România
„Sigur că toţi, vrând-nevrând, spunem că ne dorim un alt fel de politică spre Est. Dar luciditatea mă face să dau vestea neplăcută că Rusia nu e interesată în acest moment în schimbarea, în resetarea relaţiilor cu România. România este într-un siaj. Suntem în siajul resetării de către Statele Unite a relaţiilor cu Rusia. În al doilea rând, suntem membrii unui tip de poziţionare, între ciocan şi nicovală, pentru că atât în interiorul NATO cât şi în interiorul Uniunii Europene nu există o politică împărtăşită faţă de Moscova. Sunt ţări mai favorabile şi ţări ceva mai reactive. Până nu demult eram trecuţi în tabăra reactivă, alături de Polonia, Ţările Baltice. Polonia a cotit-o, când a murit Aleksander Kaczyński, în primăvară - a avut o evoluţie, să spunem, spre o reconciliere, măcar la nivel de discurs.
„Mi se pare că, în momentul de faţă, România nici nu poate şi nici nu este încurajată să fie vârf de lance în politica europeană spre Est. Numărul românilor prinşi în mecanismul cooperării dintre Uniunea Europeană şi Republica Moldova este relativ mic. Şi, ca să fiu foarte direct, vă voi spune că Bruxelles-ul se fereşte să folosească români pentru că, în acest caz, ar argumenta presupoziţiile rusofonilor transnistreni. Transnistria şi-a cerut în 1990-1991 propria ei independenţă spunând că Republica Moldova urmează să se unească cu România şi ăsta e un pericol pentru ei. Ori Bruxelles-ul se fereşte astăzi să folosească români în mecanismul de cooperare cu Republica Moldova pentru a nu argumenta teza veche a lui Smirnov, şi a lui Voronin în egală măsură. Noi, în acest moment nu putem să acţionăm direct înspre Republica Moldova, şi asta e părerea mea sinceră, că nu putem în maniera în care ne-am dori-o.
„Noi ar trebui să punem în practică acel parteneriat pe care-l avem cu Polonia. Avem o serie de similitudini şi de interese comune în Est. Sigur că noi suntem mult mai atenţi către Republica Moldova, Ucraina. Ei se uită către Belarus şi Ucraina. Având cu Polonia mai multe puncte comune de interes - problemele de la Baltica pot fi comparate cu cele de la Marea Neagră, din mai multe puncte de vedere, inclusiv geopolitice; problema Kalingradului are, din punct de vedere strategic, anumite analogii cu Transnistria - ar trebui să fim ceva mai obişnuiţi a juca în echipă atunci când regulile jocului o permit. Şi în momentul de faţă, un joc în echipă între România şi Polonia ar fi foarte binevenit.
3) Petre Roman: Nu priviţi de sus Moldova
„În Republica Moldova este o luptă între trecut şi viitor. Şi fiecare, trecutul şi viitorul, se luptă să-şi impună hegemonia asupra moldovenilor. Trecutul înseamnă, evident, apartenenţa, într-un fel sau altul, la spaţiul şi la influenţa sovietică, pro-rusească. Viitorul înseamnă desigur Europa, în care suntem şi noi. În România avem tendinţa să vorbim despre cei de acolo ca despre nişte români. Sunt tot români, vorbesc limba română, au aceeaşi mitologie, aceleaşi simboluri, aceiaşi scriitori şi aşa mai departe. Şi totuşi identitatea lor este alta. Pentru că de la 1812, de când Basarabia a fost ocupată de Rusia, identitatea lor reprezintă rezistenţa faţă de rusificare, respectiv sovietizare. Şi din cauza aceasta, pe parcursul a aproape 200 de ani, cu o mică pauză între 1918-1940, ei au dezvoltat o identitate care este produsul acestei rezistenţe şi care s-a manifestat întâi şi întâi prin faptul că şi-au păstrat limba română. Acolo există o elită de oameni de cultură de limbă română remarcabilă, o elită de o calitate mai mare decât ne imaginăm noi aici.
„Influenţa din România, sau imaginea influenţei din România, este cea care generează conflictul politic acolo. Pentru că Partidul Comunist, pro-est, pro-ruşi, spune imediat: „E clar, voi vreţi să băgaţi Moldova sub dominaţie românească”. Iar ceilalţi încep să se apere. Când, de fapt, chestiunea de fond e cu totul alta. Şi anume dacă vor să menţină un sistem prodemocratic, pro-european, sau nu. (…) În Republica Moldova, de 20 de ani încoace, chiar dacă au fost opt ani conduşi de Partidul Comuniştilor, a existat o mişcare democratică şi o realitate democratică. În ceea ce priveşte relaţia noastră cu Republica Moldova, noi ne-am dus acolo cel mai adesea încercând să-i patronăm, ceea ce este complet greşit. Adică să le spunem: „uite ce aveţi de făcut!”
„La urma urmei, ca să atingem şi tema cea mai normală, unirea, chestiunea este foarte simplă. Am avut o şansă în 1992, atunci n-am fost foarte departe, dar asta e o altă poveste. Acum aceasta se poate realiza dacă se atinge un nivel de voinţă publică a lor, a poporului de acolo, favorabilă acestui lucru. Nu e cazul acum, dar lucrul acesta s-ar putea realiza. Problema este în ce condiţii se poate realiza şi mai ales, repet, recunoaşterea lor ca parteneri pe picior egal cu noi.
Cum comentati opiniile celor trei ex-ministri de externe?
1) Teodor Meleşcanu: Prioritatea României este Răsăritul
„Problema fundamentală pentru România este că acum avem nevoie de o nouă politică în Est. Şi faţă de Rusia, şi faţă de Ucraina, şi faţă de Republica Moldova, ca şi faţă de ţările din Caucaz. În primul rând pentru că statutul nostru, ca ţară europeană, este acum foarte clar definit: suntem membri ai comunităţii europene şi euroatlantice. (...) România nu are ce plusvaloare să adauge la UE şi NATO decât în măsura în care devine cu adevărat o interfaţă între aceste structuri şi spaţiul de la Răsărit. Apoi, în condiţiile în care serviciul nostru extern este unul clasic, în care avem relaţii cu toate ţările, priorităţi faţă de toate ţările, ne ocupăm şi de probleme politice şi de probleme economice şi de diplomaţie culturală este evident că – de vreme ce avem resurse limitate, şi e de presupus că ele nu vor creşte exponenţial nici în perioada următoare - trebuie să-ţi alegi nişte priorităţi. Eu consider că prima prioritate este politica în Răsărit. Ceea ce înseamnă mult mai mult decât retorică: structura ambasadelor noastre, încadrarea lor, ierarhizarea ca importanţă trebuie să se mute pe această zonă.
„Faţă de Republica Moldova, România trebuie să-şi planifice oficial poziţia, la cel mai înalt nivel, şi la toate celelalte. România trebuie să declare foarte clar că singurul obiectiv pe care-l avem este sprijinirea integrării europene şi euroatlantice a Moldovei, pentru că în acest fel se realizează şi obiectivele naţionale: libertatea de circulaţie a oamenilor, a bunurilor, a capitalurilor. Moldovenii pot vota aici şi românii care stau în Moldova pot vota la alegerile locale, aşa e în Uniunea Europeană. (...) Apoi, trebuie să stabilim foarte clar că relaţiile noastre cu Republica Moldova nu sunt cu un guvern sau altul, cu un preşedinte sau altul. Sunt relaţii cu cetăţenii şi vom face, indiferent de cum se mişcă lucrurile, tot ce ne stă în putere pentru ca viaţa acestor cetăţeni să fie mai bună.
„Noi importăm energie din Federaţia Rusă de un miliard şi 250 de milioane de euro. Şi exportăm în Federaţia Rusă bunuri în valoare de aproximativ 200 de milioane. Este evident că România, cel puţin pe acest segment energetic, trebuie să aibă o relaţie foarte bine structurată şi, dacă se poate, reciproc avantajoasă. Nu putem să continuăm să dăm mesaje că pe noi ne interesează numai Nabucco, şi după aia ne interesează South Stream. Asemenea lucruri distrug de fapt orice proiect care ar putea să fie avut în vedere. Deci, pe un segment energetic, trebuie să avem o strategie foarte clară şi să ne-o ducem la îndeplinire prin parteneriat public-privat.
„Referitor la Ucraina, aş sta în expectativă. Nu sunt foarte clare lucrurile cu ce se întâmplă acolo. La începutul anului viitor o să aibă loc o evaluare a acordurilor privind preţul gazului. Moscova a susţinut că din preţul care-l fixează ei vor avea o reducere de 30%. Nu din cel anterior. Deci s-ar putea să fie şi aici probleme, dar, fără nicio îndoială, relaţia cu Ucraina mi se pare că trebuie să reprezinte o prioritate absolută - dar aşteptând puţin să vedem şi cum se mişcă Ucraina. Sunt semnale, pe relaţiile economice, pe circulaţia oamenilor, de deschidere.
„Şi, în fine, cred că trebuie să avem şi o politică foarte clară în ceea ce priveşte politica faţă de românii din străinătate. Trebuie să avem aici o poziţie clară pe care să o urmăm în relaţiile cu diaspora - caz în care Republica Moldova este un exemplu extrem de semnificativ.
2) Adrian Cioroianu: Rusia nu vrea o altă relaţie cu România
„Sigur că toţi, vrând-nevrând, spunem că ne dorim un alt fel de politică spre Est. Dar luciditatea mă face să dau vestea neplăcută că Rusia nu e interesată în acest moment în schimbarea, în resetarea relaţiilor cu România. România este într-un siaj. Suntem în siajul resetării de către Statele Unite a relaţiilor cu Rusia. În al doilea rând, suntem membrii unui tip de poziţionare, între ciocan şi nicovală, pentru că atât în interiorul NATO cât şi în interiorul Uniunii Europene nu există o politică împărtăşită faţă de Moscova. Sunt ţări mai favorabile şi ţări ceva mai reactive. Până nu demult eram trecuţi în tabăra reactivă, alături de Polonia, Ţările Baltice. Polonia a cotit-o, când a murit Aleksander Kaczyński, în primăvară - a avut o evoluţie, să spunem, spre o reconciliere, măcar la nivel de discurs.
„Mi se pare că, în momentul de faţă, România nici nu poate şi nici nu este încurajată să fie vârf de lance în politica europeană spre Est. Numărul românilor prinşi în mecanismul cooperării dintre Uniunea Europeană şi Republica Moldova este relativ mic. Şi, ca să fiu foarte direct, vă voi spune că Bruxelles-ul se fereşte să folosească români pentru că, în acest caz, ar argumenta presupoziţiile rusofonilor transnistreni. Transnistria şi-a cerut în 1990-1991 propria ei independenţă spunând că Republica Moldova urmează să se unească cu România şi ăsta e un pericol pentru ei. Ori Bruxelles-ul se fereşte astăzi să folosească români în mecanismul de cooperare cu Republica Moldova pentru a nu argumenta teza veche a lui Smirnov, şi a lui Voronin în egală măsură. Noi, în acest moment nu putem să acţionăm direct înspre Republica Moldova, şi asta e părerea mea sinceră, că nu putem în maniera în care ne-am dori-o.
„Noi ar trebui să punem în practică acel parteneriat pe care-l avem cu Polonia. Avem o serie de similitudini şi de interese comune în Est. Sigur că noi suntem mult mai atenţi către Republica Moldova, Ucraina. Ei se uită către Belarus şi Ucraina. Având cu Polonia mai multe puncte comune de interes - problemele de la Baltica pot fi comparate cu cele de la Marea Neagră, din mai multe puncte de vedere, inclusiv geopolitice; problema Kalingradului are, din punct de vedere strategic, anumite analogii cu Transnistria - ar trebui să fim ceva mai obişnuiţi a juca în echipă atunci când regulile jocului o permit. Şi în momentul de faţă, un joc în echipă între România şi Polonia ar fi foarte binevenit.
3) Petre Roman: Nu priviţi de sus Moldova
„În Republica Moldova este o luptă între trecut şi viitor. Şi fiecare, trecutul şi viitorul, se luptă să-şi impună hegemonia asupra moldovenilor. Trecutul înseamnă, evident, apartenenţa, într-un fel sau altul, la spaţiul şi la influenţa sovietică, pro-rusească. Viitorul înseamnă desigur Europa, în care suntem şi noi. În România avem tendinţa să vorbim despre cei de acolo ca despre nişte români. Sunt tot români, vorbesc limba română, au aceeaşi mitologie, aceleaşi simboluri, aceiaşi scriitori şi aşa mai departe. Şi totuşi identitatea lor este alta. Pentru că de la 1812, de când Basarabia a fost ocupată de Rusia, identitatea lor reprezintă rezistenţa faţă de rusificare, respectiv sovietizare. Şi din cauza aceasta, pe parcursul a aproape 200 de ani, cu o mică pauză între 1918-1940, ei au dezvoltat o identitate care este produsul acestei rezistenţe şi care s-a manifestat întâi şi întâi prin faptul că şi-au păstrat limba română. Acolo există o elită de oameni de cultură de limbă română remarcabilă, o elită de o calitate mai mare decât ne imaginăm noi aici.
„Influenţa din România, sau imaginea influenţei din România, este cea care generează conflictul politic acolo. Pentru că Partidul Comunist, pro-est, pro-ruşi, spune imediat: „E clar, voi vreţi să băgaţi Moldova sub dominaţie românească”. Iar ceilalţi încep să se apere. Când, de fapt, chestiunea de fond e cu totul alta. Şi anume dacă vor să menţină un sistem prodemocratic, pro-european, sau nu. (…) În Republica Moldova, de 20 de ani încoace, chiar dacă au fost opt ani conduşi de Partidul Comuniştilor, a existat o mişcare democratică şi o realitate democratică. În ceea ce priveşte relaţia noastră cu Republica Moldova, noi ne-am dus acolo cel mai adesea încercând să-i patronăm, ceea ce este complet greşit. Adică să le spunem: „uite ce aveţi de făcut!”
„La urma urmei, ca să atingem şi tema cea mai normală, unirea, chestiunea este foarte simplă. Am avut o şansă în 1992, atunci n-am fost foarte departe, dar asta e o altă poveste. Acum aceasta se poate realiza dacă se atinge un nivel de voinţă publică a lor, a poporului de acolo, favorabilă acestui lucru. Nu e cazul acum, dar lucrul acesta s-ar putea realiza. Problema este în ce condiţii se poate realiza şi mai ales, repet, recunoaşterea lor ca parteneri pe picior egal cu noi.
Cum comentati opiniile celor trei ex-ministri de externe?