908

O femeie din R.Moldova a încercat să-şi vândă bebeluşul cu 30 de mii de dolari SUA

Poliţia din Moscova a arestat o femeie din R. Moldova care încerca să îşi vândă copilul nou-născut, transmite romania libera cu referire la NewsIn.  

"Poliţia a aflat în ianuarie că o anumită femeie încerca să îşi vândă bebeluşul. I-a stabilit identitatea şi un poliţist sub acoperire a abordat-o, dându-se drept cumpărător. El s-a oferit să cumpere copilul de 2 luni pentru suma de 30.000 de dolari. Femeia a fost apoi arestată, după ce a primit banii", potrivit poliţiei.

"Femeia de 39 de ani, care îşi lăsase trei copii în R. Moldova, locuia la Moscova ilegal de la sfârşitul lui 2005. Prietenul ei o abandonase după ce aflase că este însărcinată, iar ea nu a avut bani pentru avort. La 5 decembrie, a născut, neasistată, un băieţel.

Pentru că nu îl dora, a decis să îl vândă", a informat poliţia.
 
Bebeluşul a fost  predat medicilor, care au spus că este sănătos.
 
 

0