773

Se scumpesc si calatoriile

 
Vestea vine de la Uniunea Tranportatorilor, care a expediat o scrisoare ministerului de resort, prin care cer majorarea preturilor la calatoriile interurbane.
 
Transportatorii isi motiveaza solicitarea prin scumpirea carburantilor pe tot lantul — motorina, gaz, si benzina, ultima ajungand pana la pretul record.
 
Eugen Datco, presedintele Uniunii Transportatorilor si Drumarilor, a declarat, pentru StireaZilei.md, ca transportatorii nu au la moment nicio rezerva pentru a-si acoperi cheltuielile la combustibil.
 
"Noi activam de mai bine de jumatate de an in pierdere, de aceea calatoriile trebuie sa coste ceva mai mult. Credem ca preturile la bilete vor creste, dar nu cu mult, pentru ca intelegem ca si populatia o duce greu. In plus, o scumpire majora a calatoriilor ar putea diminua numarul de pasageri, ceea ce nu si-l doreste niciun transportator", a spus Datco.
 
Uniunea crede ca pretul unei calatorii ar trebui sa creasca sub 50 de bani per kilometru.
 
“In conditiile in care carburantii, energia electrica si cea termica s-au scumpit, pentru ca folosim si aceste resurse, noi nu vom putea activa nici cu pretul vechi de 40-42 de bani pentru fiecare de kilometru de drum parcurs cu autobuzul. Cert este ca nici 50 de bani nu putem cere, pentru ca e prea mult pentru consumatori”, a explicat Eugen Datco.
 
Ministerul Transporturilor nu a raspuns, deocamdata, la solicitarea Uniunii.
 
In prezent, costul pentru fiecare kilometru de drum cu autobuzul este de 36-38 de bani. Anul trecut, calatoriile au fost ieftinite la solicitarea Guvernului cu 6 bani pentru fiecare kilometru.
 
La mijlocul lunii ianuarie, benzina s-a scumpit cu 40 de bani pana la pretul record de 15,35 de lei pentru un litru, iar motorina - cu 50 de bani. Un litru de gaz lichefiat costa la moment 8,30 lei.
 
stirea zilei
0