784

Vânzarea MIG-urilor a eşuat

 
Licitația de comercializare a avioanelor de vânătoare MIG -29 din dotarea Armatei Naționale a fost declarată nulă marţi, 1 februarie, din lipsă de cumpărători, iar o nouă licitaţie a lotului de avioane va fi programată în decurs de circa două luni.

 
Nu a fost depus nici un dosar de participare la licitaţie. Condiţiile de participare la licitaţie prevăd achitarea unei taxe de trei mii de dolari, plus un avans în mărime de 10 la sută din preţul de pornire în condiţiile în care prețul inițial al lotului de tehnică constituie 8,5 milioane dolari SUA.  
Aceasta a fost prima licitaţie de comercializare a MIG-urilor de la începutul acestui an. Alte trei licitaţii au fost organizate de Ministerul Apărării pe parcursul anului 2010, dar nu s-au soldat cu nici un rezultat din lipsă de cumpărători.
Avioanele MIG-29 din dotarea armatei au fost fabricate în anul 1988 şi necesită reparații estimate la circa 30 milioane de dolari SUA. Resursa de exploatare a acestora constituie 20 ani şi a expirat în anul 2008. Ministerul Apărării alocă anual din bugetul său circa 500 mii lei pentru pază, întreținerea tehnică şi efectuarea altor lucrări curente de deservire a celor şase avioane MIG-29.
După destrămarea Uniunii Sovietice, în dotarea Armatei Naționale au rămas 32 de avioane de vânătoare de tip MIG-29. O mare parte din acestea, mai precis 21 de aparate de zbor de tip Mikoyan MiG-29, au fost vândute Guvernului SUA în anul 1997, patru au fost vândute în Yemen, iar unul în România. Alte şase avioane, produse în 1988, după o reparație efectuată în Belarus la sfârșitul anilor 90 ai secolului trecut, au rămas în dotarea armatei.  

În cazul în care nu vor putea fi comercializate, avioanele vor fi vândute la metal uzat.

Sursa: UNIMEDIA

0