741

Convorbirile din reţeaua fixă Moldtelecom se vor ieftini în martie

 Operatorul promite o reducere a tarifelor de 2-3 ori pentru apelurile naţionale şi internaţionale. Intenţiile au fost anunţate, marţi, în urma consultărilor din cadrul mesei rotunde pentru rebalansarea tarifelor la serviciile de telefonie fixă.

Directorul SA Moldtelecom, Vitalie Iurcu, a declarat că prin această ofertă consumatorilor li se oferă posibilităţi mai mari de comunicare. De asemenea, şi Moldtelecom se va activiza pe piaţa serviciilor comunicaţionale.

Una din modificările importante constituie reducerea de până la 3 ori a tarifelor la apelurile internaţionale efectuate în reţeaua Moldtelecom. Convorbirile telefonice spre România se vor reduce de 2,5 ori, ajungând la 1,8 lei/min în reţeaua fixă, iar din reţeaua fixă spre cea mobilă aproximativ 3,6 lei/min. Convorbirile spre Israel vor fi reduse de 3 ori, iar cele spre Federaţia Rusă de 1,5 ori. Apelul fix spre majoritatea ţărilor europene va costa 1,44 lei pentru un minut.

Planurile tarifare la convorbirile locale prevede reducerea taxelor de aproape două ori. Totodată, perioada orelor de vârf va fi modificată. Aceasta va începe cu 20.00, faţă de ora 22.00 cum era anterior.

Directorul comercial, Ion Roşca, a declarat că vor fi păstrate facilităţile pentru păturile vulnerabile. Va fi păstrat abonamentul „Înlesniri", la preţ de 6 lei, pentru invalizii de război. Pentru pensionari, veteranii de război, invalizii de gradul I şi II, persoanele supuse represiunii, invalizii de pe urma catastrofei de la Cernobâl, dar şi persoanele social-vulnerabile Moldtelecom propune pachetul „Social", la preţ de 15 lei. Tarifele în afara minutelor incluse în abonament vor varia între 16 bani şi 8 bani, în dependenţă de ora apelului.

Pe lângă pachetele Standard şi Econom, au fost introduse pachetele Optim 300, Optim 500 şi Optim nelimitat.
Potrivit directorului comercial, după ajustarea tarifelor convorbirile din reţeaua de telefonie fixă Moldtelecom vor fi mai mici în comparaţie cu alţi operatori de telefonie fixă din Rusia, Ucraina şi România. „Ajustarea tarifelor este un proces necesar, specific pieţelor de telefonie care trec de la monopol la competiţie, prevăzut de acordul Republicii Moldova cu Organizaţia Mondială a Comerţului" , a subliniat Ion Roşca.

La şedinţa de consultare publică, marţi, 25 ianuarie, au participat reprezentanţi ai Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei, Asociaţia Naţională a Companiilor Private din domeniul TIC, operatori privaţi, experţi în domeniu.

SA Moldtelecom are peste 1200 milioane de abonaţi.
 
MOLDOVA AZI

0