946

30 de ani fara John Lennon

 
Pe 8 decembrie 1980, John Lennon a fost impuscat la New York. John Lennon ramane un Beatles, iar muzica lui este ascultata si indragita de toate generatiile.

Nu poti trai fara sa asculti The Beatles. Si daca ai fost incantat de o melodie a Beatles-ilor, atunci sigur iti amintesti de John Lennon. De vocea lui John Lennon inconfundabila.

Raman memorabile "Give Peace a Chance" si "Imagine". Melodiile transmit mesaje intregii lumi. "All we are saying is give piece a chance" (Tot ce spunem noi este sa dam o sansa pacii) sau "Imagine all the people/ Living life in peace" (Imaginati-va toti oamenii/ Sa traim viata in pace).

John Winston Lennon, pe numele sau intreg, a trait doar 40 de ani. Din pacate, viata doar atat i-a oferit. Dumnezeu atat i-a oferit. A fost membru fondator Beatles. A urcat pe cea mai inalta treapta a creatiei muzicale, alaturi de Paul McCartney, George Harrison si Ringo Starr.

A trait cei mai frumosi ani ai sai, intre 1960 si 1970, cand Beatles a devenit cea mai buna formatie din lume. Si cea mai iubita, in acea vreme. Beatles si-a inceput zborul la Liverpool, pentru a trece prin Hamburg. Au cucerit Marea Britanie, pentru ca mai apoi si America sa fie cucerita de cei patru tineri non-conformisti.

Dupa 1970, cei patru artisti au plecat pe drumuri diferite. John Lennon s-a intalnit cu Yoko Ono si au scos impreuna un album intitulat John Lennon/Plastic Ono Band. John Lennon si Yoko Ono au locuit si compus in Statele Unite.

John Lennon are doi baieti: Julian Lennon, in urma casatoriei cu prima sa sotie, Cynthia si Sean Lennon, din cea de-a doua casatorie, cea cu Yoko Ono. Amandoi copii sunt muzicieni.

Magia formatiei Beatles ramane, desi au trecut 40 de ani de la despartirea lor. Dovada cea mai elocventa ne-o da revista Billboard, care in anul 2008, a realizat un top all-time al vanzarilor artistilor care au intrat, de-a lungul vremii, in Hot 100. Pe primul loc a fost Beatles.

John a recunoscut intotdeauna valoarea grupului Beatles, mai mult decat a celor patru, luati individual. Intr-un interviu acordat revistei "Rolling Stone", in anul 1971, el raspunde la intrebarea: "Tu esti Beatles?" astfel : Nu. Eu nu sunt Beatles. Sunt eu. Paul nu este Beatles. Beatles este Beatles. Nimeni nu este Beatles", a spus John Lennon, conform tripod.com.

In 2010, John Lennon ar fi implinit 70 de ani. Dar firul vietii sale s-a rupt, intr-o seara, pe 8 decembrie 1980, la New York.

30 de ani fara John Lennon, dar cu muzica lui John Lennon!
 
Sursa: ZIARE 
0