1077

Un promotor agresiv al rusificării şi federalizării Republicii Moldova – deputat în noul Parlament

Petru Vlah, candidatul pentru funcţia deputat, care se pronunţă pentru oficializarea limbii ruse şi federalizarea Republicii Moldova, va deveni deputat al Parlamentului actual, în urma alegerilor din 28 noiembrie 2010. Acesta ocupă locul 30 în lista Partidului Liberal Democrat din Moldova, formaţiune care a obţinut 29,4 la sută din voturile alegătorilor.
Reamintim că în cadrul dazbaterilor de la postul public de televiziune din Comrat, Petru Vlah a declarat că PLDM consideră că unica soluţie pentru rezolvarea problemei transnistriene este federalizarea Republicii Moldova şi ridicarea limbii ruse la statutul de limbă oficială a statului.
În cadrul aceeaşi emisiuini, reprezentantul PLDM a declarat că Mihai Ghimpu nu va avea nicio funcţie înaltă în cadrul viitoarei guvernări. „În cazul în care Ghimpu va obţine o funcţie, eu voi depune mandatul de deputat şi voi ieşi din sală”, a spus Petru Vlah.
În acelaşi timp, el asigurat că PLDM nu este în nici caz un partid proromânesc.„Voronin a încercat să lipsească Găgăuzia de dreptul la autodeterminare în cazul în care Republica Moldova s-ar uni cu România. Iată de ce Voronin, în acest caz este mai apropiat de români decât PLDM”, consideră Petru Vlah.
0