1087

De astăzi, creștinii de stil nou intră în Postul Crăciunului

 
Creștinii ortodoxi de stil nou intră de astăzi în Postul Nașterii Domnului sau Postul Crăciunului. Acest post ține 40 de zile, adică șase săptămâni, și este rolul de a-i pregăti pe credincioși pentru marea sărbătoare a Nașterii Domnului, de pe 25 decembrie.

Potrivit bisericii, prin lungimea şi durata lui, acest post ne aminteşte de postul de 40 de zile al lui Moise de pe Muntele Sinai, când proorocul aştepta să primească cuvintele lui Dumnezeu scrise pe lespezile de piatră. Asemenea şi creştinii, postind 40 de zile, îşi curăţăc sufletele şi trupurile şi se învrednicesc pentru a primi Cuvântul lui Dumnezeu, Cuvântul cel Viu, nu scris cu litere, ci întrupat şi născut din Sfânta Fecioară.

În această perioadă creștinii postesc de carne, ouă și brânză. În zilele de miercuri și vineri mâncarea se pregătește fără ulei și nu se bea vin. În schimb, în sâmbetele și duminicile de până la 20 decembrie este dezlegare la pește. Totodată, dacă în zilele de luni, miercuri si vineri prăznuim vreo sărbătoare însemnată în calendar cu cruce rosie, atunci se face dezlegare și la peste.

În ziua de Ajunul Crăciunului, adică pe 24 decembrie, se mănâncă tocmai seara și anume grâu fiert îndulcit cu miere, poame, covrig sau turte din făină, „căci cu semințe a ajunat Daniil proorocul și cei trei tineri din Babilon, care au închipuit - mai înainte - Nașterea lui Hristos”.
 
Sursa: JURNAL
0