989

Am împărţit peste 1200 de metri de panglică tricolor


Grupul de Acţiune "DEŞTEPTAREA" a continuat astăzi, 13 octombrie 2010 promovarea campaniei "Vorbim româneşte" prin împărţire de panglică tricoloră atât în mai multe sectoare ale oraşului Chişinău cât şi într-o serie din raioanele Republicii Moldova aşa cum a anunţat anterior. Tinerii membri ai GA "DEŞTEPTAREA" s-au întâlnit astăzi la ora 14.00 la monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt.
Este de remarcat faptul că membrii GA "DEŞTEPTAREA" erau deja aşteptaţi la monument de tineri care au venit pentru a primi o pangică tricolor, fapt care dovedeşte că această camapanie iniţiată şi promovată de membrii grupului ia amploare.
"Menţionăm că această acţiune este una de protest împotriva limbii moldoveneşti care nu există de fapt, dar care este menţionată în articolul 13 al Republicii Moldova, în locul Limbii Române. Astăzi este deja a doua oară când ieşim în stradă pentru a împărţi panglică tricolor trecătorilor şi vom continua campania până în septembrie 2011 prin acţiuni ordinare pentrecute în data de 13, cifră care solidarizează cu fraudulosul articol din Constituţia RM" - a declarat Cristina Comanici, una dintre membrele grupului.
Spre deosebire de acţiunea din 13 septembrie (vezi aici) de această dată tinerii au împărţit panglici în 5 sectoare ale oraşului Chişinău (Botanica, Buiucani, Centru, Ciocana, Râşcani) şi în mai multe raioane ale republicii (Bălţi, Cahul, Cimişlia, Criuleni, Ialoveni, Orhei, Sângerei, etc.). Au fost împărţiţi în total peste 1200 de metri de panglică tricolor, dintre care peste 600 în oraşul Chişinău.
Urmăriţi mai jos 2 reportaje video de la eveniment. Cu o împrospătare a galeriei video revenim de îndată ce reuşim să facem o sinteză a zilei de astăzi şi să primim şi pozele de la acţiunile din teritoriu.
Video nr. 1 de la acţiune (YouTube)
Video nr. 2 de la acţiune (JurnalTV.md)
0