1326

Peste 500.000 de femei mor anual în timpul sarcinii, iar 9 milioane de copii înainte de 5 ani

 
Peste 500.000 de femei mor anual în timpul sarcinii sau al naşterii, în timp ce numărul copiilor care decedează înainte de vârsta de 5 ani este de aproape nouă milioane, dintre care două milioane de bebeluşi încetează din viaţă în prima zi şi patru milioane în prima lună de după naştere, arată OMS.

În acest context, compania GlaxoSmithKline a anunţat, duminică, într-un comunicat, că se alătură eforturilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii în lupta împotriva mortalităţii infantile, în scopul salvării vieţii a trei milioane de mame şi a şapte milioane de copii până în 2015.

"Contribuţia GSK se manifestă la nivelul întregului portofoliu şi al modului de operare, de la cercetare şi dezvoltare (R&D) până la produse şi parteneriate în vederea livrării acestora. Efortul GSK face parte dintr-un program global, menit să îndeplinească Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului ale OMS în ceea ce priveşte mortalitatea copilului şi a mamei. Acestui proiect i s-au alăturat şi fondurile suplimentare mobilizate de către OMS prin Parteneriatul pentru Sănătatea Maternă şi a Copilului", a precizat sursa citată.

Compania enumeră programele pentru tratarea bolilor care provoacă cele mai multe dintre decese, potrivit datelor OMS.

Malaria este boala care afectează 500 de milioane de oameni, majoritatea fiind copii mici din Africa, unde ucide anual un milion de micuţi. GSK precizează că a investit peste 300 de milioane de dolari pentru a dezvolta vaccinul candidat împotriva malariei, lansând, totodată, o strategie denumită "inovaţie deschisă", care include punerea la dispoziţia cercetătorilor din întreaga lume a 13.500 de compuşi împotriva malariei, care ar putea fi folosiţi la dezvoltarea unor tratamente noi.

GSK African Malaria Partnership a acordat patru grant-uri noi în 2009, donaţie care s-a ridicat în total la 1,5 milioane lire sterline pe parcursul a trei ani. Aceste grant-uri cuprind finanţări care permit organizaţiei Save the Children din Marea Britanie să reducă epidemiile de malarie din comunităţile afectate de inundaţii din Kenya.

În privinţa medicamentelor împotriva HIV/SIDA, în 2009, GSK a alocat 10 milioane de lire sterline pentru a susţine un parteneriat public - privat în domeniul cercetării şi dezvoltării medicamentelor pentru HIV/AIDS concepute special pentru copii.

"Vaccinurile reprezintă un domeniu de investiţii permanente pentru GSK. De exemplu, în prezent investigăm un vaccin combinat heptavalent (pentru meningita Neisseria de tip C, gripa, tulpini de virus gripal de tip B, difterie, hepatita B, tetanus, pertussis şi poliomielită). Prin reducerea numărului de injecţii, sporim confortul micuţilor pacienţi şi nivelul de protecţie obţinut printr-o complianţă mai bună la tratament", precizează compania.

Aceasta subliniază că este preocupată tot mai mult de bolile rare la copii. "Lucrăm la un tratament pentru distrofia musculară Duchenne, o boală neuromusculară a copilăriei, debilitantă, severă, care afectează unul din 3.500 de nou născuţi băieţi. Aceşti pacienţi suferă de pierderea progresivă a puterii musculare, ajungând deseori în scaunul cu rotile înainte de a împlini 12 ani, iar majoritatea decedează la maturitatea timpurie din cauza insuficienţei respiratorii şi cardiace", arată GSK.

Pentru protejarea sănătăţii femeilor, activităţile de cercetare şi dezvoltare ale GSK vizează produse destinate tratamentului cancerului ovarian, fiind în curs mai multe activităţi de cercetare pentru descoperirea unor tratamente pentru cancerul mamar.

De asemenea, GSK spune că acordă o atenţie sporită dezvoltării infrastructurii medicale, prin reinvestirea a 20% din profiturile obţinute din medicamentele vândute în ţările cel mai puţin dezvoltate tot în aceste ţări.

"Suntem implicaţi, de asemenea, în parteneriate cu OMS, UNICEF şi ministerele sănătăţii de la nivel naţional, în cadrul unor programe menite să reducă rata mortalităţii prin îmbunătăţirea competenţelor de gestionare a cazurilor la nivelul personalului medical, sistemelor de sănătate (inclusiv gestionarea medicamentelor) şi practicilor familiale/comunitare", potrivit aceluiaşi document.

Pe de altă parte, GSK susţine în Vietnam un proiect pentru formarea moaşelor pentru ca şi zonele rurale să beneficieze de serviciile de îngrijire maternă.

GSK precizează că este implicată în parteneriate pentru educarea copiilor, în acest sens elaborând programul Phase- Personal Hygiene and Sanitation Education (Educaţie în domeniul igienei şi curăţeniei personale) prin care se promovează igiena şi spălatul pe mâini, menit să le arate copiilor cum să prevină răspândirea germenilor şi paraziţilor.
 
Sursa: VOCEA BASARABIEI

0