1026

Deţinător al premiului Oscar, originar din Ungheni

Sursa imagine: hotnews.md
 
Unul dintre cei mai mari scenarişti de la Hollywood-ul  mijlocului secolului trecut s-a născut şi a copilărit la Ungheni, potrivit publicaţiei locale „Expresul de Ungheni”, transmite Agenţia DECA-press. 
Este vorba de scenaristul I.A.L. Diamond, care a realizat în cinematografie o carieră impresionantă de 47 de ani. Numele real al scenaristului este Iţek Domnici, acesta născându-se în Ungheni la 27 iunie 1920 în familia lui David Domnici şi Elka Valdman. 
 
 

Ziarul de la Ungheni scrie că Iţek Domnici şi-a făcut primele studii la Ungheni, în aşa-numitul heder, o şcoală primară religioasă evreiască, unde-şi permiteau să-şi instruiască odraslele doar familiile înstărite.
Familia lui Iţek Domnici a emigrat în SUA în 1929, când viitorul scenarist avea nouă ani. Părinţii i-au schimbat numele din Iţek în Isidor. 

După absolvirea şcolii în America, în 1938, Isidor Domnici, s-a înscris la Universitatea din Columbia, la Secţia jurnalism. A colaborat iniţial cu ziarul universitar „Columbia Daily Spectator”, semnându-şi articolele cu pseudonimul I.A.L. Diamond. Fiind student, a început să scrie scenarii pentru un spectacol studenţesc anual de la universitate. Deşi intenţiona să facă şi magistratura, a fost invitat, în anul 1941, să scrie pentru „New York Times”, dar, în acelaşi timp, a început să fie curtat de Hollywood. Începe colaborarea cu „fabrica de filme”, pentru „Warner Brothers”, şi înregistrează succese surprinzătoare. Ulterior, a scris scenariile pentru cele mai bune comedii americane din anii 50-60 ai secolului trecut, fapt pentru care este nominalizat de patru ori la premiul Oscar. Primeşte premiul Oscar pentru pelicula „Apartamentul” (The Apartment). Filmul a fost premiat în 1960, cu cinci premii Oscar: pentru cel mai bun film, pentru cea mai bună scenografie, pentru cel mai bun regizor (Billy Wilder), pentru cel mai original scenariu (I.A.L. Diamond şi Billy Wilder) şi pentru cea mai bună editare de film.

I.A.L. Diamond a fost căsătorit cu Barbara Bently, scriitoare şi scenaristă. Are un fecior, Paul, în prezent scenarist şi producător de televiziune.

Renumitul scenarist, originar din Ungheni, a murit în 1988, fiind bolnav de cancer.
 
Sursa: HOTNEWS.MD

0