667

Flutur propune promovarea unor pachete turistice comune in Suceava, Moldova şi Ucraina

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a propus membrilor Euroregiunii Prutul de Sus promovarea unor pachete turistice comune în perioada sărbătorilor de iarnă. Propunerea a fost făcută în cadrul şedinţei de ieri a Euroregiunii, din care fac parte judeţele Suceava şi Botoşani, regiunile Cernăuţi şi Ivano – Frankivsk din Ucraina şi mai multe raioane din nordul Republicii Moldova. Flutur a spus că proiectul s-ar putea intitula „Sărbătorile de iarnă pe stil nou şi pe stil vechi” şi ar presupune promovarea unor pachete turistice din partea operatorilor din Ucraina, Republica Moldova şi judeţele Suceava şi Botoşani.

„Având în vedere că noi aici, în judeţul Suceava şi în Botoşani, sărbătorim în majoritate sărbătorile de iarnă pe stil nou, iar în Ucraina şi Republica Moldova sărbătorile de iarnă sunt pe stil vechi, putem să facem pachete pentru oferte turistice pentru a acoperi pensiunile turistice în cele două perioade. Şi aici, în România, pentru persoanele din cele două ţări, dar şi ai noştri să meargă, dacă doresc, să petreacă sărbătorile pe stil vechi în Ucraina sau Republica Moldova”, a spus Flutur. El a precizat că tot în cadrul şedinţei Euroregiunii Prutul de Sus a propus autorităţilor locale din Republica Moldova şi Ucraina să promoveze în rândul populaţiei din zonele pe care le reprezintă oportunităţile de a investi în producţia de biomasă. Şeful administraţiei judeţene a spus că proprietarii de terenuri din Moldova şi Ucraina ar putea să producă materia primă pentru biodiesel dar şi pentru producţia de peleţi. „Proprietarii de terenuri pot fi încurajaţi să investească astfel încât să asigure materia primă din care să se producă motorina şi benzina din bioetanol şi biodieselul din rapiţă şi porumb. O altă oportunitate ar fi împădurirea unor terenuri, iar din lemnul tocat să se producă acei peleţi care sunt sursa de încălzire a populaţiei din zona noastră”, a mai precizat Gheorghe Flutur.

0