824

Vladimir Voronin: „Avem obiecţii mari faţă de UE”

Liderul Partidului Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM), Vladimir Voronin, a declarat astăzi, după ce a ieşit de la şedinţa plenară, că partidul său are obiecţii mari faţă de Uniunea Europeană (UE).

Solicitat să comenteze intenţia de a da în judecată România, Voronin a spus că nu ştie nimic despre acest lucru. „Prima dată aud acum. Noi avem obiecţii mari faţă de UE. România, dacă cunoaşteţi, este membră a Uniunii Europene, şi noi avem foarte multe întrebări. La timpul respectiv le veţi cunoaşte”, a spus Voronin.

Totodată, la întrevederea recentă cu Comisarul European pentru extindere şi politica europeană de vecinătate, Stefan Fule, Vladimir Voronin s-a arătat nemulţumit de faptul că România „intervine în afacerile interne ale Republicii Moldova”, declarând că din acest motiv, partidul pe care-l reprezintă va acţiona statul vecin în instanţele internaţionale.

„Declaraţiile politicienilor români de rang înalt, la diferite foruri internaţionale, sfidează suveranitatea, independenţa şi integritatea teritorială a RM. Acestea nu sunt nici comentate şi nici condamnate de reprezentanţii Alianţei de guvernare, dar nici de forurile europene”, a mai spus Voronin în cadrul întrevederii.
jurnal.md
După atâta gargară privind dorinţa PCRM de integrare în UE, Voronin în sfârşit şi-a dat arama pe faţă.
 
 
0