Franţa, oh la la
S-au făcut auzite replici politice de o duritate fără precedent diplomatic în istoria semicentenară a Uniunii Europene. Aproape fără precedent, pentru că Sarko a recidivat, de fapt. Domnia sa a mai avut referiri la numărul redus de neuroni al altei doamne comisar, cam acum vreun an. De aceea, nu tonul a surprins prea tare. Conţinutul răstelii a fost relativ nou. „Sîntem membri fondatori, noi am inventat drepturile omului, nu ne trataţi voi pe noi ca pe cine ştie cine.“ Un fel de „io te-am făcut, io te omor“. Atitudine tip Becali, „banul meu, banul meu, fac ce vreau“. Perplexitatea a venit şi din faptul că se arată public şi spectaculos nivelul ipocriziei fondatoare din culisele construcţiei europene. Îmi amintesc de „o Uniune a statelor cu drepturi egale, clubul de elită ale cărui reguli se aplică tuturor, fără discriminare sau derogări“ şi alte lozinci. Cu ele a fost hrănită opinia publică românească înainte de aderare. Ar trebui să rămînă acum doar cu valoarea propagandistic-mobilizatoare a contextului istoric.
Pe plan intern, Sarkozy avea nevoie de un spin de comunicare, de o temă care să prindă prima pagină a ziarelor şi să mai aburească lupele cu care media începuse a privi înspre conduitele unor membri ai cabinetului. Pretextul era spectaculos, ţinta era uşor de identificat, manevra de comunicare mergea la sigur, fiind testată de multe ori în istorie. Numai că sofisticata administraţie franceză (printre cele mai performante şi bine pregătite din întreaga lume) a comis o inexplicabilă gafă de redactare într-un ordin către funcţionarii locali. În plus, a mai omis să trimită cîteva documente importante către Comisia Europeană, socotind că ţări ca România şi Bulgaria ar avea datoria să respecte rigoarea Tratatelor Comunitare, dar un stat fondator poate să le ignore. De aici, zavera. Replici tăioase la Bruxelles, miştouri arogante la Paris, contrareplici defel diplomatice din Luxemburg, Belgia, Germania. Spectacolul a fost total, primele pagini ale cotidianelor au fost umplute, iar România şi Bulgaria au încetat brusc să mai fie subiectul problemei „migraţia ţiganilor“.
Ce va urma? Pun pariu că… mai nimic. Nimic concret. Comisia va organiza o conferinţă la Bucureşti în care să analizeze strategii şi proiecte de integrare socială, Guvernul român va profita de situaţie pentru a arăta mapa cu proiectele concepute în teritoriu (ministrul Blaga a ordonat Prefecturilor şi Consiliilor Judeţene să întocmească pînă pe 20 septembrie asemenea strategii), iar subiectul zaverei, adica ţiganii români şi bulgari trimişi acasă, fie se vor întoarce în Hexagon, fie îşi vor încerca norocul în alte state membre învecinate (cred că vor evita Italia pentru că şi acolo s-a „împuţit“ treaba). Nu prea cred că vor fi pe lîngă casă, pentru a strînge roadele proaspăt gînditelor proiecte şi strategii.
Perdantul principal îmi pare a fi exact Franţa. Cred că excelentul lor corp de experţi în negocieri pe afaceri europene şi-a pus mîna în cap la momentul declaraţiilor flamboaiante ale Şefului. Fie vorba între noi, la sofisticatele discuţii tehnice interministeriale, pe domenii, România era un votant tradiţional în tabăra franceză. Va fi şi de acum încolo pentru că, măcar în agricultură, mediu, energie, interesul nostru naţional este similar cu al lor. Necazul francezilor este că declaraţiile lui Sarko şi negarea principiilor fundamentale ale Uniunii le-au cam frăgezit poziţiile de negociere pentru o perioadă oarecare de acum încolo. Altfel spus, vor trebui să mai lase de la ei pentru a obţine rezultatul pe care, pînă acum, îl căpătau fluierînd. În timp, lucrurile se vor aranja. Se va ajunge la business as usual. Pînă la următoarea manevră de „comunicare politică“ a nonconformistului preşedinte francez.
Reacţia cea mai des întîlnită pe la noi prin patrie? „Hehe, las’ să vadă şi ei cum e să integrezi social pe ţigani, că prea ne dădeau lecţii de corectitudine politică şi de politici afirmative.“ Total neproductiv. Am senzaţia că, după recenta ieşire-Sarko, România şi Bulgaria s-au scos relativ bine. Numai că bucuria la ştirea îmbolnăvirii caprei vecinului nu aduce automat vreun cîştig. Dimpotrivă.
http://www.dilemaveche.ro/sectiune/ce-lume-traim/articol/franta-oh
Pe plan intern, Sarkozy avea nevoie de un spin de comunicare, de o temă care să prindă prima pagină a ziarelor şi să mai aburească lupele cu care media începuse a privi înspre conduitele unor membri ai cabinetului. Pretextul era spectaculos, ţinta era uşor de identificat, manevra de comunicare mergea la sigur, fiind testată de multe ori în istorie. Numai că sofisticata administraţie franceză (printre cele mai performante şi bine pregătite din întreaga lume) a comis o inexplicabilă gafă de redactare într-un ordin către funcţionarii locali. În plus, a mai omis să trimită cîteva documente importante către Comisia Europeană, socotind că ţări ca România şi Bulgaria ar avea datoria să respecte rigoarea Tratatelor Comunitare, dar un stat fondator poate să le ignore. De aici, zavera. Replici tăioase la Bruxelles, miştouri arogante la Paris, contrareplici defel diplomatice din Luxemburg, Belgia, Germania. Spectacolul a fost total, primele pagini ale cotidianelor au fost umplute, iar România şi Bulgaria au încetat brusc să mai fie subiectul problemei „migraţia ţiganilor“.
Ce va urma? Pun pariu că… mai nimic. Nimic concret. Comisia va organiza o conferinţă la Bucureşti în care să analizeze strategii şi proiecte de integrare socială, Guvernul român va profita de situaţie pentru a arăta mapa cu proiectele concepute în teritoriu (ministrul Blaga a ordonat Prefecturilor şi Consiliilor Judeţene să întocmească pînă pe 20 septembrie asemenea strategii), iar subiectul zaverei, adica ţiganii români şi bulgari trimişi acasă, fie se vor întoarce în Hexagon, fie îşi vor încerca norocul în alte state membre învecinate (cred că vor evita Italia pentru că şi acolo s-a „împuţit“ treaba). Nu prea cred că vor fi pe lîngă casă, pentru a strînge roadele proaspăt gînditelor proiecte şi strategii.
Perdantul principal îmi pare a fi exact Franţa. Cred că excelentul lor corp de experţi în negocieri pe afaceri europene şi-a pus mîna în cap la momentul declaraţiilor flamboaiante ale Şefului. Fie vorba între noi, la sofisticatele discuţii tehnice interministeriale, pe domenii, România era un votant tradiţional în tabăra franceză. Va fi şi de acum încolo pentru că, măcar în agricultură, mediu, energie, interesul nostru naţional este similar cu al lor. Necazul francezilor este că declaraţiile lui Sarko şi negarea principiilor fundamentale ale Uniunii le-au cam frăgezit poziţiile de negociere pentru o perioadă oarecare de acum încolo. Altfel spus, vor trebui să mai lase de la ei pentru a obţine rezultatul pe care, pînă acum, îl căpătau fluierînd. În timp, lucrurile se vor aranja. Se va ajunge la business as usual. Pînă la următoarea manevră de „comunicare politică“ a nonconformistului preşedinte francez.
Reacţia cea mai des întîlnită pe la noi prin patrie? „Hehe, las’ să vadă şi ei cum e să integrezi social pe ţigani, că prea ne dădeau lecţii de corectitudine politică şi de politici afirmative.“ Total neproductiv. Am senzaţia că, după recenta ieşire-Sarko, România şi Bulgaria s-au scos relativ bine. Numai că bucuria la ştirea îmbolnăvirii caprei vecinului nu aduce automat vreun cîştig. Dimpotrivă.
http://www.dilemaveche.ro/sectiune/ce-lume-traim/articol/franta-oh