919

E oficial: circul din România, ştirea numărul 1 a Europei


Guvernul român este într-un vacarm după ce ministrul de Interne a demisionat, opoziţia a cerut demiterea prim-ministrului, şi şefii de poliţie se află în discuţii de urgenţă cu preşedintele.
Haosul reflectă ultimele reacţii ca urmare a reducerilor semnificative salariale şi măsurilor de austeritate luate de guvern pentru a combate deficitul bugetar în timpul unei recesiuni profunde.
Ministrul de Interne demisionar, Vasile Blaga, a declarat că poliţiştii care protestau faţă de reducerea cu 25 la sută săptămâna trecută au făcut o acţiune ilegală şi "au uitat jurământul" pe care l-au făcut.
Mai târziu, şeful poliţiei şi jandarmilor, Vasile Blaga, şi alţi şefi de poliţie s-au întâlnit cu preşedintele Traian Băsescu.
Aproape 6.000 de poliţişti au mărşăluit vineri la palatul prezidenţial, aruncând cu ouă şi strigând "Ieşi afară, javră ordinară!".
Câteva ore mai târziu, Băsescu a spus că renunţă protecţia poliţiei ca răspuns la protestul despre care a spus că a subminat autoritatea statului. Boc a renunţat, de asemenea, protecţia poliţiei, ambii folosind forţele de securitate plătite de la bugetul prezidenţial, unul dintre puţinele bugete care nu au fost reduse în această perioadă de austeritate.
Liderul Partidului Liberal, Crin Antonescu, a cerut ca Boc să îşi dea demisia odată cu Blaga.
Românii au ieşit în stradă de mai multe ori în Bucureşti săptămână trecută pentru a protesta faţă de reducerile salariale şi măsurile de austeritate pe care guvernul le-a introdus pentru a reduce deficitul bugetar, o cerere-cheie a Fondului Monetar Internaţional.
Printre momentele tensionate ale scandalului au fost şi câteva mai destinse. Luni dimineaţa, camere de televiziune l-au filmat pe Băsescu fumând o ţigară şi vorbind la telefonul său mobil, în timp ce conducea spre locul lui de muncă o Dacia Logan. Blocat în trafic, ca orice navetit, Traian Băsescu a glumit cu reporterii. Imaginile cu Băsescu fumând sunt rare.
În 2009, economia României s-a contractat cu 7,1 la sută, iar guvernul a trebuit să împrumute 20 miliarde de euro (26 miliarde dolari) de la FMI, Uniunea Europeană şi Banca Mondială, în parte pentru a plăti salariile şi pensiile de stat. Protestele vor continua în această săptămână.
0