858

Anchetă trasă de păr sau cum PG torpilează dosarele 7 aprilie

Pe parcursul unui an și jumătate de la protestele sângeroase din aprilie, mass-media a scris, în repetate rânduri, despre tergiversarea anchetei și inactivitatea Procuraturii Generale. Juriştii şi avocaţii critică, la rândul lor, așa-zisa activitate a PG. Apărătorii drepturilor omului consideră că instituţia nu face decât să mimeze ancheta, iar cauzele puse pe rol stagnează fără explicaţie, timp în care adevăraţii vinovaţi rămân în umbra anchetei.

Dovadă a „înțepenirii” anchetei este că PG nu vine cu noutăți în acest caz deja de mai bine de jumătate de an, prezentând în schimb ca și „noi” imagini demult cunoscute, și lansând apeluri interminabile la adresa societății, pentru a ajuta la desfășurarea anchetei. Și asta pe fonul „înghețării” dosarelor pe timp de vară, din cauza vacanței judecătorilor și procurorilor, care, odată reveniți din vacanță, au început tot cu stângul – cu amânarea ședințelor de judecată, cum s-a întâmplat ieri, în cazul fostului șef al poliției municipale, Iacob Gumeniță, care în noaptea de 7 spre 8 aprilie lovea tinerii cu picioarele, după cum arată imaginile. Tot ieri a început și audierea martorilor în dosarul fostului ministru de Interne, Gheorge Papuc, și fostul comisar general al capitalei, Vladimir Botnari. Ultima ședință de judecată în cazul acestora a avut loc acum mai bine de 2 luni.

Unul dintre argumentele de bază care stă în capul acuzaţiilor ce i se aduc PG este că pe unele segmente ale anchetei lipsesc cu desăvîrşire dosarele. „Puţine dintre cele care au ajuns în instanţă sunt pe fapt de maltratare, dar și acelea stau pe loc, în timp ce în umbra anchetei au rămas legalitatea acţiunilor colaboratorilor Serviciului Protecţie şi Pază de stat, distrugerea probelor şi documentelor la SIS sau responsabilitatea primelor persoane în stat”, susține directorul executiv al Comitetului Helsinki de la Chişinău, Teodor Cîrnaţ.

La rândul lor, analiştii politici spun că judecătorii ezită să pronunţe acum sentinţe de condamnare a foştilor şefi ai poliţiei, care au admis încălcarea legii în perioada protestelor din 2009, pentru că vor să vadă care tabără politică va fi la putere după alegeri, lucru care vorbeşte despre dependenţa justiţiei moldoveneşti de puterea politică.

Așa sau altfel, PG a pus la conservare examinarea dosarelor din 7 aprilie, în schimb procurorii sunt foarte activi când vine vorba de martorii în scandalul Mocanu-Plahotniuc, iar pentru deschiderea unui nou dosar pe numele vreunui martor, procurorii uită și de vacanță.
http://www.jurnal.md/ro/news/ancheta-trasa-de-par-sau-cum-pg-torpileaza-dosarele-7-aprilie-192714/
0