930

MJ zice că nu torpilează TVR1 din RM şi „aruncă pisica” la CCA şi MTIC

Ministerul Justiţiei (MJ) respinge acuzaţiile că ar torpila revenirea Societăţii Române de Televiziune cu programul TVR1 în spaţiul mediatic din Republica Moldova şi dă vina pe Consiliul Coordonator al Audiovizualului (CCA) şi Ministerului Tehnologiilor Informaţionale şi Comunicaţiilor (MTIC).

„MJ nu gestionează frecvenţele din spaţiul audiovizual al RM şi nu poate interveni în niciun mod în procedurile de gestionare sau de distribuire a acestora. Gestionarea frecvenţelor ţine de competenţa CCA, iar partea tehnică de gestionare a emiţătoarelor pe frecvenţele de stat este în sarcina MTIC. Ministerul Justiţiei are tangenţe cu acest caz doar în contextul procedurilor în care este antrenat Guvernul Republicii Moldova în faţa CEDO”, se arată într- declaraţie a instituţiei.

„Din punct de vedere al situaţiei de fapt, reamintim că la 31 iulie 2007 CCA a decis să scoată la concurs frecvenţa pe care o deţinea SRTV. În rezultatul acestui concurs, la 25 septembrie 2007 frecvenţa acordată SRTV a fost transmisă unei alte companii. În acelaşi timp, licenţa SRTV, valabilă până la 14 februarie 2011, nu a fost revocată sau anulată în niciun fel. SRTV a considerat ca lipsirea sa de dreptul de transmite programul TVR1 pe frecvenţa dată este ilegală. Din aceste considerente, a fost iniţiată o acţiune în justiţie pentru anularea actelor administrative prin care SRTV a fost lipsită de frecvenţă.

Acest dosar a fost pierdut de SRTV în instanţele moldoveneşti şi SRTV a formulat o plângere la CEDO. La ora actuală, hotărârea CSJ din 10 iulie 2008, prin care CCA a avut câştig de cauză, este în vigoare. Prin urmare, până când nu se va expune CEDO în acest caz, se prezumă că actele administrative contestate sunt valabile şi produc efecte juridice. Având în vedere faptul că există o hotărâre irevocabilă a CSJ, care statuează asupra legalităţii actelor CCA privind frecvenţa SRTV, este imposibil de a retrage frecvenţa dată de la actualul titular.

MJ informează că este gata să încheie o tranzacţie de împăcare între Guvern şi SRTV imediat ce părţile în acest dosar (SRTV, CCA, MTIC) vor identifica o soluţie acceptabilă pentru ele.

Menţionăm că această procedură de reglementare amiabilă a fost agreată şi de Agentul Guvernului român la CEDO. În cadrul acestei proceduri, Agentul Guvernamental moldovean la CEDO a iniţiat consultaţii cu părţile implicate în proces SRTV, CCA şi MTIC pentru a identifica soluţia tehnică care ar permite revenirea TVR1 în Republica Moldova.

Ministerul Justiţiei ţine să atenţioneze opinia publică că, în conformitate cu articolul 62 alin. (2) din Regulamentul Curţii, tot conţinutul procedurii de reglementare amiabilă este confidenţial. Prin urmare, toate informaţiile difuzate privind conţinutul acestei proceduri sunt simple supoziţii, nefiind bazate pe careva suport faptic, se mai spune în declaraţia MJ de la Chişinău.

În martie 2010, ministrul Justiţiei, Alexandru Tănase, a declarat că TVR 1 va fi retransmis pe teritoriul Republicii Moldova în două luni. "Sistarea retransmiterii postului TVR1 a constituit una din cele mai mari ilegalităţi comise de guvernarea comunistă. Noi am reglementat pe cale amiabilă acest dosar ajuns la CEDO, iar în două luni TVR1 va fi retransmis în ţara noastra", a declarat  atunci Tănase.

Retransmiterea TVR1 pe teritoriul Republicii Moldova a fost sistată la sfârşitul lunii septembrie 2007, motivul fiind nereuşirea încheierii unui nou contract cu Societatea Română de Televiziune. http://www.jurnal.md/ro/news/mj-zice-ca-nu-torpileaza-tvr1-din-rm-si-arunca-pisica-la-cca-si-mtic-192023/ Chiar e ridicol că această problemă nu a fost rezolvată până acum. Şi aici sunt de acord cu MJ, vina apartine CCA.
0