Pe banca de lângă casa mea din Bălţi stă un boschetar cu trei medalii de veteran în piept şi fumează. La şase paşi, îl aşteaptă un cărucior cu cutii de carton şi câteva butelii goale de plastic – asta avuse norocul să găsească în dimineaţa ceea în tomberoanele noastre. Îl întreb: „Pot să-ţi fac o poză?” Îmi răspunde să-l întreb po-russki. Repet întrebarea în a doua limbă a gruzinului Stalin, pentru care a luptat „eliberând” R. Moldova şi uitând să se întoarcă acasă. Răspunde: „Valeai, blea…!”, adică se poate, blea, pe moldoveneşte. Imortalizez „eliberatorul” şi căruciorul lui de lângă tomberoane şi continui dialogul cu rusul: „Ce faci, bădie, cu buteliile astea?” „Da’ ce te interesează pe tine, blea?” mă întreabă el, la rându-i. Îl iau cu binişorul, că-i cam avan „eliberatorul”, spunându-i că-s un corespondent şi-l întreb din curiozitate. „Dacă mă întrebi din curiozitate, îţi spun, se învoi rusul: Le vând şi eu pe doi-trei lei femeilor celea de la piaţă, care vând ulei, e clar? Şi, făcând o pauză: N-ai un leu? Caut în portmoneu – îi întind leul. Rusul zâmbi şi pe faţa-i cojită, care n-a cunoscut săpunul, probabil, încă de la ultimele alegeri, apăru o sclipire de bunăvoinţă: „Ce mai vrei să ştii, corespondentule?”. Îl întreb dacă va merge să voteze la referendum. „Ai noştri ne spun să boicotăm…” Îl rog să precizeze care sunt „ai noştri”. „Cum, care sunt? Comuniştii, blea!” Mă interesez dacă n-ar fi mai bine să se ducă şi să voteze contra alegerii preşedintelui prin votul poporului. „Care popor, blea? Voi, moldovenii, sunteţi popor?!” Şi rusul se ridică, îndreptându-se, sprijinit în cârjă, spre căruţu-i încărcat cu mărturiile cursului neclintit al guvernărilor R. Moldova spre lucoarea Kremlinului. Ultima replică a rusului mă puse pe gânduri, pe voi nu vă pune?