1096

Cine a aruncat petarda in curtea lui Paul Goma?

Sunt curios cine a avut proasta inspiraţie de a-i acorda onoruri derege unui poet cum e Adrian Păunescu, un propagandist comunist şi unpoet de curte al lui Ceauşescu, imediat după ce s-a zvonit că în ţară arputea reveni Paul Goma. Pentru că asta e o petardă aruncată în curteascriitorului disident, persecutat de regimul tiranului Ceaşcă pe carel-a servit cu sârg cel decorat astăzi atât de Ghimpu, cât şi de Academiamoldavă care l-a primit în rândurile ei. E un act evident derespingere a unei adevărate personalităţi, care a rezistat teroriicomuniste, a luptat până la capăt fiind unul din puţinii disidenţi delimbă română de notorietate iunternaţională.

Dar, pe de altă parte, găsesc oarecum legitim kitsch-ul patrioticorganizat de autorităţile politice şi academice ale Basarabiei,comunizate încă până’ n măduva oaselor. Ar fi fost prea de tot capersonalităţile noastre să se salute cu Goma ca de la egal la egal, cândîn realitate sunt cioplite după asemănrea lui Păunescu. Toţi sunt lafel. Pălăvrăgeala patriotardă le ţine loc de civism, de demnitate, demoralitate etc. E ca pielea unui cameleon care preia culoarea ce-l ajutăsă supravieţuiască în condiţiile cele mai vitrege fără să depună preamulte eforturi. Acum, după ce s-au decorat şi îmbrăţişat, au o părerefoarte bună despre propria lor persoană. Şi sunt înduioşaţi lăcrimândsatisfăcuţi. Doar ei sunt acum ţara, ei sunt valoarea, ei împart şiprimesc onoruri.

Sper că adevărata personalitate va afla din timp de spectacolulruşinos din capitala de pe Bâc, unde se pregătea să revină şi-şi vareprogama un pic altfel traseul dacă se va decide să-şi vizitezeapropiaţii. Pentru că numai ei merită vizitaţi. Nu şi guvernanţii oriacademicienii vechii lumi care l-a persecutat şi deportat. El n-arenevoie de onorurile unora care nu se ridică nici până la genunchii lui.De Păunescu şi Kompania.

0