845

Moldovenii lui Voronin de Ziua Republicii

Astăzi, dimineaţă tare-tare, când zarea-nrourată spală merele domneşti, iar Kotovschi de pe calul de lângă Hotelul „Cosmos” vrea s-o ia înspre Hânceşti, deci, dimineaţă tare, în zi de sărbătoare, Ziua Republicii, zi în care fiecare moldovean trebuie să se mândrească că-i moldovean, că are televiziune, patrie, stat şi drapel, sub balconul unei case domneşti de pe strada Lazo e mare agitaţie (şi propagandă)! E în toi repetiţia generală! Pr’şdintele tuturor moldovenilor patrioţi şi nepreşedintele tuturor românilor, Vlad Voronin, aşteaptă să vină o televiziune să-l filmeze cum se mândreşte el că e patriot. 

A ieşit la balcon, măreţ, emoţionat, cu faţa roşie ca bogasiul, epuizat de atâta patriotism moldovenesc. Are ceva din măreţia popii lui Topârceanu. Vă amintiţi: Şi cu plosca ridicată,/ Proiectat pe cerul gol,/ Popa capătă de-odată/ Măreţie de simbol! Uite aşa şi Vlad Voronin în aceste clipe are măreţie de simbol, simbolul moldoveanului ajuns rus. Se apropie de tricolorul Rusiei. Ridică ochii spre cer, spre Răsărit şi declamă: Ce-ţi doresc eu ţie,/ Dulcea mea Rusie,/ Ţara mea de pensii./ Ţara mea de vor!

Sub balcon, mulţimea, hipnotizată, e în delir patriotic. Baba Jenea, fosta spicheriţă, ţine în mâini un panou pe care scrie cu litere ruseşti „Dorim să ne crească indicul economic!” şi strigă „Jos Baba Cloanţa Alianţa, pentru că nu ştie de unde ne ies gazâli!”. Vlad Voronin o priveşte cu voluptate partinică şi exclamă: „Maladeţ, Jenea, nahren s pleaja liberalii lui Ghimpler!”. La auzul numelui lui Ghimpu, Mişin leşină şi este transportat de Ivan Calin spre o Ambulanţă. În acest moment, Iura Muntean strigă: „Să întindem, dragi tovarăşi, Hora Unirii cu Patria-mamă Rusia!”. Mulţimea îl aclamă. În timp ce era băgat pe targă în Ambulanţă, Mişin le-a şoptit sanitarilor: „Să opriţi tancurile NATO pornite spre Breansk…”. 


La un moment dat, sub balconul patriotic apare V. Stepaniuc, cu portretul lui Lenin într-o mână şi cu cel al lui Ştefan cel Mare în alta. Voronin arată cu degetul la el şi răcneşte ca un leu în turbare: Daloi trădăto-r-r-r-rrii!!! Prinzând faza, Muşuc se apropie de Stepaniuc şi-i smulge portretul lui Lenin. Mulţimea, fericită că trădătorul de la Costeşti a rămas fără Lenin, scandează: „Vlad Voronin şi Muşuc spre victorie ne duc!”. 
…Primele raze de soare aterizează lin pe chipul roşu al lui Vlad Voronin, de la balcon. În aceste clipe, el e şi mai măreţ, pare un zeu antic încoronat cu spice de aur. Sub balcon continuă să se adune lume: academicieni, rectori, sportivi ş.a. Tot lume bună şi patriotică: veteranul moş Iovv, scârţâind, în baston, savantul Dodon-Chiron, specialist în cântări patriotice, Vasea Tarlev, cu buzunarele pline cu bomboane, pulimiotciţa Zina, spaima mumelor. Readus în simţiri, Vlad Mişin, susţinut de subsuori de Grig Petrenco şi Vlad Ţurcan, se apropie de microfon. În momentul acesta, pe partea opusă a străzii trece, măreţ, cu un steguleţ roşu în mână, Marian Lupu şi vrea să se apropie de mulţimea de sub balconul preşedintelui. Când acesta îl observă, îi strigă: Nahren s pleaja, doi metri de bâl-bâl, dar se vede că a strigat prea tare, prea emoţionat şi sincer, că i s-a făcut rău şi s-a prăbuşit în baconul aurit de razele soarelui care intra în drepturile sale. Echipa de medici s-a grăbit să-i acorde primul ajutor. Presa a pornit toată, în stol, din urma lor.

…Peste vreo câteva minute, toate televiziunile vuiau: acum câteva minute, când preşedintele Vlad Voronin se mândrea la balconul casei sale că e moldovean, văzându-l în stradă pe Mihai Ghimpu, care mergea pe jos spre Preşedinţie, s-a prăbuşit şi a fost transportat la Spitalul de Urgenţă în stare de comă patriotică. .. 

Oricum, sărbătoarea s-a primit. Moldovenii lui Voronin au devenit şi mai mândri. Drept dovadă, şi în această zi gările erau pline cu moldoveni care plecau în lume, ca să vestească lumii acesteia că ei există şi că-s mândri - şi de ei, şi de ţara lor.

  • Un articol de: Constantin Tănase
0