Autorii dublului asasinat din capitală au fost reţinuţi
Autorii dublului asasinat din capitală au fost reţinuţi. Aceştia s-au dovedit a fi doi locuitori ai Chişinăului, Andrei P. în vârstă de 25 de ani şi Stanislav P., de 23 ani. Pe numele acestora a fost intentat un dosar penal, omor premeditat - crimă excepţional de gravă. Dacă va fi demonstrată vina, aceştia riscă să facă de la 12-20 ani de închisoare, s-au chiar detenţie pe viaţă. Anunţul a fost făcut astăzi, 19 august, de către comisarul adjunct pentru lucru operativ a Comisariatului general de poliţie, Alexei Laza.
Potrivit poliţiei, anterior bănuiţii n-au mai intrat în conflict cu legea şi nu au avut antecedente penale, ambii fiind sportivi de performanţă. Andrei P. este dublu campion naţional arm wrestling, iar Stanislav P. maestru în sport în lupte corp la corp.
Victimele, Clara şi Alexandru Sandler, mama şi fiul au fost înjunghiate cu cuţitul şi strangulate cu o strună de la chitară, pe care inculpaţii le-au pregătit din timp. Scopul urmărit de către infractori a fost de a sustrage din apartamentul victimei aparataje foto şi tehnică, precum şi alte bunuri de valoare. Potrivit poliţiei, Alexandru Sandler se ocupa cu comercializarea tehnicii prin intermediul site-ului 999.md
Crima a avut loc în noatea de la 14 spre 15 august, în sectorul Râşcani.
Amintim, că cele două victime au fost găsite în apartamentul 185 de pe bd. Moscovei 2,de către o rudă, care a alertat imediat poliţia. Pe trupurile neînsufleţite au fost descoperite răni multiple prin înjunghiere şi semne de strangulare.