1063

Protest al tiganilor fata de evacuarea taberelor: acestia au blocat timp de 5 ore un pod de langa Bordeaux

Un grup de tigani a blocat duminica un important pod rutier din apropiere de Bordeaux, Franta, pentru a protesta dupa ce sute dintre ei au fost evacuati dintr-o tabara ilegala, relateaza BBC News.

Aproximativ 250 de vehicule au blocat timp de cinci ore podul rutier, provocand cozi de pana la cinci kilometri pe autostrada A630, spre Paris, la acest sfarsit de saptamana in care pentru francezi era sarbatoare nationala.

Blocada de pe Podul Aquitaine a fost primul protest major al tiganilor si nomazilor, de cand Guvernul francez a inceput sa ia masuri dure de evacuare a acestora.

Potrivit politiei, tiganii au fost evacuati dintr-o tabara din orasul Anglet, din sudul tarii, si au fost impiedicati sa isi instaleze o noua tabara pe un teren pentru expozitii de langa Bordeaux.

Peste 40 de tabere ilegale au fost inchise in ultima saptamana. Ministerul francez de Interne a declarat ca romii din Europa de Est vor fi deportati cu "zboruri special inchiriate".

In Franta traiesc sute de mii de romi si nomazi care fac parte din comunitati vechi, noteaza BBC, insa o alta parte importanta a populatiei de romi este formata din imigranti, veniti recent in acesta tara, in principal din Romania si Bulgaria. Acestia au dreptul sa intre in Franta fara viza, dar trebuie sa aiba permise de munca sau de sedere pentru a se putea stabili pe termen lung, precizeaza BBC.
0