632

Traian Basescu despre un eventual conflict israeliano-iranian: "Romania va fi un partener loial al NATO si al Israelului&qu

Presedintele Traian Basescu a discutat joi cu presedintele israelian Shimon Peres despre reluarea negocierilor cu palestinienii, fara preconditii precum si despre negocierile israeliano-siriene. In privinta Iranului, seful statului a declarat ca: "respinge  ideea ca un stat ca Iranul sa detina armament nuclear".

"Am abordat problema iraniana si l-am informat pe domnul presedinte ca Romania sustine fara rezerve aplicarea ultimei rezolutii a Consiliului de securitate cu privire la sanctiunile ce urmeaza sa fie aplicate Iranului si am subliniat ca plecam de la principiul dreptului fiecarui stat de a utiliza energia nucleara pentru scopuri civile, dar respingem ideea ca un stat ca Iranul ar putea sa fie detinator de armament nuclear", a declarat presedintele Basescu.

Intrebat daca Romania va pune la dispozitie bazele sale Israelului in cazul unui conflict cu Iranul, presedintele Basescu a raspuns: "nu e momentul sa vorbim de conflict, noi speram ca sanctiunile impuse Teheranului sa duca la solutia corecta, nu aceea a saparii de gropi pentru militarii  americani.... Romania va fi un partener loial al aliantei NATO si un partener loial al Israelului". "Diplomatia este cea care trebuie sa solutioneze diferendul Iranului cu lumea, cu democratia", a completat seful statului roman.

La randul sau, Peres i-a multumit presedintelui Basescu pentru faptul ca s-a ocupat personal de situatia creata dupa prabusirea elicopterului cu soldati israelieni in Bucegi.

"Am fost miscat ca atunci cand am pierdut pilotii, presedintele si-a pus deoparte propria agenda pentru a se ocupa personal de acest lucru, astfel incat soldatii cazuti sa se intoarca in Israel. Nu a fost una din atributiile presedintelui, ci expresia unei inalte umanitati", a declarat Peres.

"Nu vom uita niciodata ca in perioada nazista Romania a ajutat la salvarea a sute de evrei", a continuat presedintele israelian. Peres s-a aratat increzator in revenirea economica a Romaniei: "incep sa creasca aripile care ii vor permite Romaniei sa zboare".

Presedintele israelian Shimon Peres a sosit miercuri, intr-o vizita oficiala de doua zile la Bucuresti. Aceasta este prima vizita a unui presedinte israelian in Romania de la crearea statului evreu.
0