875

LUPU REVINE ÎN BÂRLOGUL PCRM

Scris de Petru BOGATU    Miercuri, 11 August 2010

Motto:
„Mâncarea lupului,
Puterea ursului,
Să mănânci cât lupu
Şi să poţi cât ursu"
(Descântec, din culegerea Gr. Tocilescu, C. Ţapu, 1981, III, p. 109). Se pare că Marian Lupu este silit de ruşi să se sucească. Cu ajutorul lui, Kremlinul îşi propune să definitiveze, în sfârşit, forjarea unei coaliţii neocomuniste care ar fi capabilă să înlocuiască Alianţa pentru Integrare Europeană la guvernare. LUPU REVINE ÎN BÂRLOGUL PCRM? Începe să se destrame, astfel, misterul ultimelor atacuri, pe cât de mişeleşti, pe atât de disproporţionate, ale liderului PD împotriva premierului. Nitam-nisam, precum se ştie, el l-a acuzat pe Filat de trădarea principiilor de funcţionare a AIE şi l-a ameninţat că pretenţia acestuia de a candida la preşedinţie nu va rămâne "fără consecinţe". Stupefiantă şi aparent alogică, supărarea lui Lupu iniţial a nedumerit toată lumea care nu înţelegea de ce şi-a ieşit din balamale. Nu este pentru prima dată când primul-ministru lasă să se întrevadă că ar putea să lupte pentru fotoliul de şef al statului. Până acum însă liderul pedist nu s-a impacientat. Astăzi însă se enervează rău de tot şi creează impresia că declanşează un război total împotriva lui Filat. De ce? Este limpede că Lupu îşi marchează noul său teritoriu politic. El se delimitează ostentativ de AIE, declarând că Alianţa ar fi murit. Iar ca să scoată în evidenţă distanţarea sa de colegii de coaliţie, susţine că o reeditare a ei după alegeri nu este cu putinţă, sugerând astfel că ar fi loc în viitor pentru o alianţă de centru-stânga. Dar cu cine? Cu Partidul Comuniştilor, desigur, deoarece pe acest segment de eşichier nu există o altă formaţiune cu care PD ar avea motive să coalizeze pentru a prelua puterea. Altminteri zicând, Lupu bate şaua să se priceapă iapa. Dă de înţeles că poate reveni în bârlogul comuniştilor. Că se prefigurează o guvernare PD-PCRM. Iar ca să fie cât mai convingător posibil, îi taxează drept criminali pe Ilie Ilaşcu şi camarazii săi. SEMNALE PENTRU MOSCOVA Numai că semnalul pe care îl lansează liderul pedist este nu atât pentru alegătorii de stânga, cât pentru Kremlin. Şi nu întâmplător. Anume la Moscova se urzeşte de luni bune demolarea AIE şi constituirea unei alianţe de stânga pe osatura PCRM-PD. Afirmaţiile lui Putin, potrivit cărora în Republica Moldova ar putea izbucni o rebeliune ca în Kârgâzstan, precum şi războiul vinului purtat de Rusia împotriva Chişinăului urmăresc un singur obiectiv: compromiterea partidelor prooccidentale în viitoarele alegeri şi netezirea terenului pentru instalarea la putere a unor forţe politice filo-ruse. Că lucrurile stau aşa şi nu altfel a confirmat, de fapt, Ghenadi Onişcenko, şefului Serviciului sanitar rus „Rospotrebnadzor". Pentru că l-a luat gura pe dinainte, pesemne, acesta a declarat recent că problema importului de vinuri din Republica Moldova ar putea fi rezolvată în urma negocierilor pe care Moscova le va purta cu forţe politice de la Chişinău care nu se află actualmente la guvernare. El a pasat astfel mingea în terenul comuniştilor şi PD-lui sub rezerva undei desprinderi declarate a acestuia din urmă de AIE. Tocmai de aceea s-a grăbit Lupu să cânte prohodul Alianţei. De altfel, actuala majoritate parlamentară atârna pe un fir de păr încă la finele lunii iunie, când Moscova, la vedere, lovea necruţător în decretul lui Mihai Ghimpu privind ziua de 28 iunie, iar în culise, exercita presiuni sufocante asupra lui Lupu pentru a-l determina să bată palma cu PCRM. Liderul pedist atunci a rezistat, invocând faptul că o împăcare cu Voronin nu este posibilă. După câte se pare, intuind că fostul preşedinte comunist este un mare obstacol în calea formării unei coaliţii de stânga, Kremlinul încearcă să-l convingă pe acesta să se retragă. Ieri, Voronin a fost invitat la Moscova, unde a avut o întrevedere cu Serghei Narâşkin, şeful administraşiei prezidenţiale din Rusia. UN BERBEC DE SPART ZIDURILE AIE Strategii lui Dmitri Medvedev, după toate probabilităţile, caută să forţeze la Chişinău un bloc PD-PCRM cu un candidat unic în persoana lui Marian Lupu în alegerile prezidenţiale şi cu o listă comună şi reprezentanţă egală în cele parlamentare. Acest lucru este indispensabil. În caz contrar, liderul PD, riscând să obţină pe liste separate mai puţine mandate decât partidul lui Voronin, nu va accepta după alegeri o coaliţie de stânga din postura de partener mai mic al comuniştilor. Pentru a împinge PD în braţele PCRM, Kremlinul a cerut, pare-se, şi iniţierea unei moţiuni de cenzură în Parlament în urma căreia guvernul Filat urma să cadă. Până la urmă, s-a renunţat la această idee, întrucât preşedintele interimar Mihai Ghimpu nu ar fi acceptat niciodată să numească un premier de stânga. În această situaţie, în ciuda unei crize guvernamentale, actualul cabinet în frunte cu liderul PLDM, oricum, ar fi rămas la putere până după alegeri. În aceste împrejurări, Alianţa, formal vorbind, va exista până desfiinţarea Legislativului, iar guvernul va avea suportul unei majorităţi parlamentare. Totuşi, starea de spirit din Partidul Democrat nu este deloc simplă, ceea ce face incerte planurile Kremlinului la Chişinău. Deşi unii dintre fruntaşii PD speră să profite de situaţie pentru a confisca astfel Partidul Comuniştilor şi electoratul acestuia, rolul pe care trebuie să-l joace liderul lor trezeşte nelinişte atât în vârful, cât şi la poalele formaţiunii. Este la mintea oricui că Lupu urmează să fie folosit de Moscova pe post de berbec pentru a sparge zidurile AIE, ca mai apoi să fie aruncat la gunoi.http://www.voceabasarabiei.net/index.php/stiri/editorial/10233-audio-petru-bogatu-lupu-va-fi-candidatul-unic-al-stangii-neocomuniste
0