1001

2 august 1940: adevăratele semnificaţii

La 2 august 1940, Sovietul Suprem al URSS, printr-undecret special, a decis constituirea RSS Moldoveneşti şi includereaacesteia în componenţa imperiului sovietic.

Actul de constituire a RSS Moldoveneşti, emis în modilegal de autoritatea legislativă a statului sovietic de ocupaţie, areprezentat consecinţa Pactului Ribbentrop-Molotov, semnat la 23 august1939, fiind contrar voinţei şi intereselor populaţiei româneştimajoritare din teritoriile anexate, precum şi legislaţieiinternaţionale. Acest act a avut urmări deosebit de tragice pentrupopulaţia băştinaşă, care în deceniul ce a urmat a fost supusă unuiadevărat genocid de către organele de represiune sovietice.

În cadrul RSSM au fost încorporate şase din celepaisprezece raioaneale RASSM şi şase din cele nouă judeţe aleBasarabiei. Decretul din 4 noiembrie 1940 al aceluiaşi Soviet Suprem alURSS legifera delimitarea frontierelor dintre RSS Moldovenească şi RSSUcraineană, care au fost trasate, de o manieră absolutarbitrară,încălcându-se aşa-numitul principiu etnic, în baza căruia s-ar fi operatdezmembrarea teritorială a Basarabiei şi a RASSM. Decuplarea suduluiBasarabiei şi încorporarea lui înteritoriul Ucrainei s-a operat înbaza unor criterii geopolitice majorepentru imperiul sovietic,ţinându-se cont de importanţa strategică deosebită a acestei regiuni,riverane la Marea Neagră şi la Dunăre.

Odată cu invazia militară sovietică în Basarabia,nordul Bucovinei şi ţinutul Herţa, aici au fost importate de pesteNistru instituţiile sovietice de partid şi de stat, inclusiv, cele derepresiune, cu întreg contingentul angajaţilor acestora, de sorgintestrăină. Alături de odiosul NKVD, importat, de asemenea, în acestspaţiu, tribunalele militare au constituit principalele instrumente aleviolenţei şi terorii îndreptate contra unei populaţii paşnice, care n-aavut nici cea mai mică vină faţă de autorităţile sovietice, cu care nuera, până la respectiva invazie, în nici un fel de raporturi.

În mare grabă,au fost instituite numeroase organede represiune, care vor începe, în scurt timp, instrumentarea unorsimulacre de procese de judecată, în cadrul cărora vor ficondamnate lamoarte mii de persoane nevinovate, alte zeci de mii fiind expediate înînchisori şi lagăre de concentrare. La 10 iulie 1940 Lavrenti Beria,şeful NKVD-ului, i-a solicitat lui Veaceslav Molotov, şeful guvernuluisovietic, o majorare esenţială a contingentului de nkvd-işti, desantaţiîn teritoriile ocupate, pentru completarea statelor acestei structuri şia noilor închisori, instituite de administraţia sovietică de ocupaţie.Deja în vara anului 1940 maşinăria morţii funcţiona la turaţii maxime,făcând numeroase victime printre locuitorii paşnici ai Basarabiei şinordului Bucovinei. Doar în perioada 28 iunie — 4 iulie 1940, adică înprima săptămână a ocupaţiei sovietice, în judeţele Chişinău, Bălţi,Cetatea Albă şi Cernăuţi au fost arestaţi 1.122 de oameni — foştifuncţionari ai statului român sau persoane suspectate de colaborare cuinstituţiile româneşti. În vara anului 1940 sunt elaborate primele listeale persoanelor care urmau a fi împuşcate.

Din primele zile, autorităţile sovietice de ocupaţiedeclanşează o vastă operaţiune de despuiere abuzivă a proprietăţilormobile şi imobile ale unui important contingent de populaţie. În felulacesta, în teritoriile ocupate este violat, de o manieră barbară, unuldin principalele drepturi consfinţite şi protejate cu stricteţe delegislaţiile ţărilor cu regimuri democratice — cel al proprietăţiiprivate. Aceste politici de despuieri abuzive au condus la confiscareaîn beneficiul statului sovietic a sute de întreprinderi industriale,bănci, instituţii de credit, întreprinderi comerciale, mijloace detransport, de comunicaţie, hoteluri, case mari de locuit, terenuriarabile ale aşa-zişilor „moşieri» şi ale ţăranilor înstăriţi. Toţiproprietarii acestor bunuri, în scurt timp, vor fi duşi în lagăre deconcentrare, de unde, foarte puţini vor reuşi să se reîntoarcă. Apogeulacestor politici în primul an de ocupaţie sovietică a Basarabiei şinordului Bucovinei l-au constituit deportările în masă din zilele de12-15 iunie 1941, când din aceste teritorii au fost deportate22.648 demii de persoane. O parte considerabilă a acestor victime inocente l-aconstituit copiii minori .

O consecinţă dramatică a anexării Basarabiei,nordului Bucovinei şi ţinutului Herţa la URSS l-a constituit exodul depopulaţie, care, în grabă mare, şi-a abandonat cea mai mare parte abunurilor mobile şi imobile, căutându-şi refugiul în România. Cătresfârşitul lunii octombrie 1940, Comisariatul general pentru asistenţarefugiaţilor din Basarabia şi Bucovina constatase că doar din Basarabia,către acel moment, reuşiseră să se refugieze în Vechiul Regat peste osută de mii de persoane. Exodul de populaţie din teritoriile ocupate acontinuat şi în lunile următoare.

În acelaşi timp, zeci de mii de tineri din RSSM eraumobilizaţi cu forţa la muncă în minele de cărbune, pe şantierele deconstrucţii, la uzinele metalurgice etc. din regiunile siberiene aleURSS. Aceştia au constituit o altă categorie de victime ale regimuluisovietic de ocupaţie, întrucât au fost despărţiţi, contrar voinţei lor,de rude, prieteni şi de baştina lor, fiind condamnaţi la munci grele, încondiţii vitrege, cu consecinţe dezastruoase pentru mulţi din ei,soldate chiar şi cu pierdereavieţii.

Un alt element negativ al politicilor antiumanepromovate de sovietici în teritoriile ocupate a fost evacuarea forţată acelor peste o sută de mii de etnici germani din sudul Basarabiei şinordul Bucovinei. Această operaţiune s-a desfăşurat în perioada 17septembrie — 22 octombrie 1940 şi a culminat cu repopularealocalităţilor abandonate de etnicii germani cu populaţie alogenă —ucraineană şi rusă, adusă din stânga Nistrului, în detrimentulpopulaţiei autohtone şi majoritare din Basarabia şi nordul Bucovinei. Înfelul acesta, scopul scontat de autorităţile sovietice de ocupaţie de aschimbacoraportul dintre alogeni şi autohtoni în aceste regiuni,fusese atins.

Concomitent, autorităţile sovietice de ocupaţiedeclanşează o vastă operaţiune de suprimare a culturii naţionale înteritoriile ocupate şi a purtătorilor acesteia. Şcolile cu predare înlimba română sunt lichidate şi înlocuite cu cele cu predare în limbarusă şi cea „moldovenească», cu caractere ruseşti. Ideologia comunistă,cu o pronunţată tentă românofobă, devine, din acest moment, principalapârghie de îndoctrinare şi de spălare a creierilor noilor generaţii înteritoriile ocupate. Au fost închise publicaţiile periodice de limbăromână, teatrele, alte instituţii de cultură. Modul de viaţă sovietic,cu toate elementele lui indispensabile, este implementat, de o manierăbrutală în societatea basarabeană. Mii de învăţători, medici, oameni decultură sunt supuşi represiunilor, în locul lor fiind aduse cadre despecialişti din URSS.

În Basarabia şi nordul Bucovinei, în mod abuziv, suntlichidate Mitropolia Basarabiei şi cea a Bucovinei, locaşurile sfintefiind subordonate, contrar canoanelor bisericeşti, Patriarhiei ruse. Obună parte a bisericilor şi mănăstirilor au fost închise şi transformateîn grajduri, depozite sau ospicii. Concomitent, sunt exterminaţi fizicsau trimişi în lagăre de concentrare numeroşi preoţi şi alţireprezentanţi ai clerului.

Consecinţe directe ale actului din 2 august 1940 aufost sutele de mii de victime din perioada celei de-a doua ocupaţiisovietice, survenite în anul 1944. Acestea au fost provocate dedeportările în masă de populaţie care s-au ţinut lanţ în perioada anilor1945-1949 şi în anul 1951, de foametea organizată din anii 1946-1947,de trimiterea în lagărele de concentrare a zeci de mii de persoane, decondamnarea a altor câteva zeci de mii de gospodari la ani grei deînchisoare pentru că nu achitase integral cotele obligatorii de produseagricole către statul sovietic, de mobilizările forţate la muncă încadrul aşa-numitului FZO etc.

O axiomă definitorie a caracterului real al uneiformaţiuni statale o constituie onorarea principalei sale obligaţiuni—cea de a apăra drepturile şi libertăţile cetăţenilor săi. Trâmbiţatastatalitate moldovenească a fost una butaforică, întrucât aceasta n-afost în stare să-şi apere cetăţenii săi de teroarea şi violenţadeclanşată de regimul sovietic de ocupaţie care a făcut victime sute demii de oameni nevinovaţi.


0