987

Traian Basescu in Japonia

Tokyo, 10 mar /Agerpres/ - Preşedintele României, Traian Băsescu, întreprinde, în perioada 9-11 martie, o vizită oficială de trei zile în Japonia, la invitaţia Majestăţii Sale Imperiale, Împăratul Akihito.

Miercuri dimineaţa, preşedintele Traian Băsescu şi soţia sa, Maria, au fost primiţi, la Palatul imperial nipon, de către împăratul Akihito şi împărăteasa Michiko. Şeful statului român a fost întâmpinat la poarta de sud a palatului (Sakashita-mon), după care au urmat convorbiri, în cadrul cărora au fost evitate, conform protocolului Casei imperiale, subiectele politice sau economice.

Preşedintele Băsescu a mulţumit pentru invitaţia de a vizita Japonia, în contextul aniversării anul trecut a 50 de ani de la restabilirea relaţiilor diplomatice. Şeful statului român a arătat o înaltă apreciere înţelegerii demonstrate de Majestăţile Lor Imperiale faţă de moştenirea culturală a popoarelor lumii, inclusiv faţă de valorile culturale şi spirituale româneşti, amintind în acest sens de finanţarea primită pentru restaurarea Mănăstirii Probota.

Majestăţile Lor Imperiale împăratul Akihito şi împărăteasa Michiko au oferit un dejun în onoarea preşedintelui român şi a soţiei sale.

La dineu au participat şi prinţul Akishino şi prinţesa Kiko, cei care în 2009 au fost patronii Anului prieteniei între Japonia şi ţările dunărene - România, Austria, Bulgaria, Ungaria. Prinţul Akishino, al doilea fiu al împăratului Japoniei, şi soţia acestuia au vizitat România în mai 2009, când Alteţele Lor Imperiale au efectuat un turneu european.

La dejunul de la Palatul imperial au fost prezenţi şi miniştrii Teodor Baconschi şi Sebastian Vlădescu.

Tot în cursul zilei de miercuri, preşedintele Traian Băsescu s-a întâlnit cu primul-ministru al Japoniei, Yukio Hatoyama. În cadrul convorbirilor, au fost abordate aspecte privind relaţiile economice bilaterale, precum şi o serie de teme de pe agenda internaţională.

Preşedintele Traian Băsescu a reconfirmat voinţa politică a României de a consolida cooperarea cu Japonia, atât pe baze bilaterale, cât şi în cadrul relaţiilor UE-Japonia. Au fost prezentate propuneri de cooperare în domenii în care cele două ţări dispun de expertiză şi potenţial. Şeful statului a transmis un mesaj privind dorinţa României de a aprofunda parteneneriatul cu Japonia printr-un program de acţiuni concrete, în domenii precum: energie, infrastructură, agricultură, industrie alimentară şi turism.

În ceea ce priveşte agenda internaţională, cei doi interlocutori au evaluat stadiul reformei Consililui de Securitate al ONU, perspectivele viitorului Acord post Kyoto vizând schimbările climatice, precum şi aspecte referitoare la neproliferarea nucleară.

Premierul japonez a menţionat decizia Guvernului nipon de suspendare temporară a vizelor pentru cetăţenii români, ceea ce va potenţa relaţiile interumane şi va facilita relaţiile economice.

Convorbirile au fost urmate de semnarea Acordului privind împrumutul Yen loan, echivalent a peste 300 milioane de euro, acordat de Guvernul japonez, în vederea realizării legăturii de metrou cu Aeroportul Internaţional Henri Coandă.

Documentul a fost parafat de ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, şi preşedintele Japan International Cooperation Agency, Sadako Ogata. De asemenea, la ceremonie a fost prezent ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi.

În cursul după-amiezii, preşedintele Traian Băsescu va participa la un forum de afaceri româno-japonez, iar ulterior se va întâlni cu preşedintele Camerei Reprezentanţilor, Takahiro Yokomichi, şi cu preşedintele Camerei Consilierilor, Satsuki Eda.

În cea de-a doua zi a vizitei, Preşedintele Traian Băsescu urmează să îi primească pe reprezentanţii Federaţiei Patronatului Japonez - Keidanren şi se va întâlni cu membrii comunităţii române din Japonia.
0