Voronin ar putea fi ANCHETAT PENAL în legătură cu protestele din 7 aprilie
Fostul preşedinte Vladimir Voronin ar putea fi unul dintre oficialii, care vor fi anchetaţi de către un grupul de urmărire penală, creat cu scopul de a investiga protestele din 7 aprilie.
Recent, Procuratura Generală, Ministerul Afacerilor Interne şi Serviciul de Informaţii şi Securitate au creat un grup de urmărire penală, în cadrul căruia s-a discutat despre “investigarea şi aprecierea acţiunilor factorilor de decizie, care au admis declanşarea violenţelor postelectorale din aprilie 2009”, transmite serviciul de presă al Procuraturii Generale.
UNIMEDIA aminteşte că Vladimir Voronin declarase după protestele din 7 aprilie că e mai bine "să fie distruse două clădiri", decât să "fie vărsat sânge de om", cu referinţă la ordinul pe care îl primiseră poliţiştii de a se retrage de la Parlament şi Preşedinţie, în momentul în care organele de forţă erau obligate să păzească principalele instituţii ale statului. Până în acest moment, nu se cunoaşte cine a ordonat retragerea poliţiştilor.
Alte semne de întrebare, pe care presa le-a formulat după acţiunile violente de protest, se referă la prezenţa unui grup de tineri poliţişti, studenţi la Academia de Poliţie, în faţa mulţimii de circa 30 000 de protestatari, în timp ce alte câteva sute de poliţişti, bine echipaţi, se aflau în spatele Preşedinţiei şi a Parlamentului, dar nu au intervenit.
Ex-preşedintele Voronin şi-a depăşit atribuţiile şi în alte cazuri, când a dispus introducerea regimului de vize pentru cetăţenii români şi amnistierea tinerilor arestaţi.
Un alt oficial, care a lansat o declaraţie şocantă este fostul premier Zinaida Greceanîi, care a ameninţat tinerii protestatari că poliţia îi va împuşca, dacă vor încerca să ia cu asalt clădirea Guvernului.
Ulterior, reprezentanţii organelor de forţă, de această dată bine dotaţi şi echipaţi, au arestat câteva sute de tineri, pe care i-au torturat în izolatoarele poliţiei. Patru tineri au decedat în condiţii neclare, despre care presa a scris că ar avea o legătură directă cu loviturile aplicate de poliţişti.
Sursa: UNIMEDIA